Directia Judeteana de Mediu Brasov a emis proiectul de Acord de Mediu pentru Autostrada Brasov – Fagaras, una dintre cele mai importante etape birocratice pentru un proiect estimat la 7,74 miliarde de lei fara TVA.
Documentul stabileste conditii stricte de protectie pentru zonele sensibile traversate si deschide drumul catre finalizarea proiectului tehnic si lansarea licitatiei pentru executie.
Autostrada de 49,3 de kilometri va fi proiectata pentru o viteza de 120 km/h si va face legatura intre nodul rutier de la Cristian, pe A3, si viitoarea autostrada Sibiu – Fagaras aflata in constructie sub executia Makyol.
Traseul traverseaza cinci localitati: municipiul Codlea si comunele Dumbravita, Sinca, Sercaia si Mandra.
Cel mai inovator element al proiectului este un tunel de tip cut and cover cu rol de ecoduct, cu o lungime de 300 de metri, in zona Sitului Natura 2000 Persani, unde a fost identificat un coridor major pentru ursul brun, lup si ras.
Structura va fi acoperita cu un strat de pamant de 1,5 metri, din care 40 de centimetri sol vegetal insamantat cu specii native. Pe ecoduct vor fi amenajate zone cu pietre si lemn mort pentru adapostul mamiferelor mici, iar zonele adiacente vor avea ghidaje laterale din arbori si garduri metalice de 2,60 de metri inaltime.
Relieful dificil a impus lucrari de arta impresionante: 16 viaducte si 18 poduri, cele mai lungi fiind viaductul peste Valea Geamana de 1.470 de metri, viaductul peste CF200 si DN1 de 1.252 de metri si viaductul peste raul Homorod de 1.080 de metri.
Pentru protectia cursurilor de apa au fost proiectate 415 bazine de sedimentare si 415 separatoare de ulei si grasimi. Trei kilometri de panouri fonoabsorbante cu inaltime minima de 3 metri vor proteja localitatile adiacente.
Amprenta la sol a autostrazii este de 561 de hectare, din care 334 hectare teren arabil, 137 hectare pajisti si 44 hectare padure. Traseul a fost configurat astfel incat sa nu fie necesara demolarea de case, ci doar relocarea utilitatilor.
Acordul de mediu impune restrictii stricte pentru santier: lucrarile se vor desfasura exclusiv intre orele 7 si 22, viteza utilajelor va fi limitata la 30 km/h, iar la iesirea din santier vor fi instalate portale cu pulverizare de apa pentru a impiedica imprastierea prafului. Se interzic lucrarile de manevrare a solului in perioadele cu vanturi puternice.
Asa cum am relatat anterior, CNAIR a avizat studiul de fezabilitate in CTE, iar rata interna de rentabilitate de 13,10% justifica realizarea proiectului tehnic in cadrul aceluiasi contract. Emiterea acordului de mediu elimina una dintre cele mai importante bariere birocratice si permite avansarea catre licitatia de executie, care va fi lansata in format FIDIC Rosu.











