Romania se pregateste sa intre in anul 2026 cu o retea de drumuri de mare viteza care depaseste pragul de 1.400 de kilometri, un obiectiv ambitios ce marcheaza finalul a peste trei decenii de eforturi administrative si tehnice. Aceasta borna kilometrica a fost atinsa odata cu inaugurarea tronsonului Focsani–Adjud Nord (aproximativ 50 km).
Desi cifra este impresionanta comparativ cu cei doar 117 kilometri existenti in decembrie 1989, realitatea istorica arata ca termenele asumate de autoritati imediat dupa prabusirea regimului comunist au fost depasite cu peste douazeci de ani.
Mostenirea lasata de regimul Ceausescu in materie de autostrazi era extrem de saraca, doar segmentul Bucuresti–Pitesti (100 km), finalizat in 1972, si tronsonul Fetesti–Cernavoda (17 km), inaugurat in 1987. In rest, regimul comunist se concentrase pe alte proiecte faraonice, precum Canalul Dunare–Marea Neagra sau Transfagarasanul. Desi planurile IPTANA din anii ’60 schitasera deja o retea nationala de peste 3.000 de kilometri, aceste proiecte au ramas in sertar pana in 1990 cand Romania a iesit din comunism fiind pe unul dintre ultimele locuri din Europa la capitolul infrastructura.
Anii ’90 au fost marcati de un optimism debordant in declaratii politice, dar de o lipsa cronica de fonduri in realitate. In iulie 1990, se anuntau planuri pentru constructia a 1.200 de kilometri intr-un singur deceniu. Totusi, primul santier post-decembrist, cel de pe A2 Bucuresti–Fundulea, deschis in 1991 cu parteneri italieni, a avut nevoie de 13 ani pentru a fi finalizat. Lipsa puterii economice si tehnologia precara de la acea vreme au dus la sistarea multor investitii in 1997, Romania intrand intr-o perioada de stagnare care s-a incheiat abia la mijlocul anilor 2000.
Adevaratul motor al dezvoltarii a fost aderarea Romaniei la Uniunea Europeana in 2007. Fondurile europene nerambursabile au oferit resursele financiare pe care statul roman nu le-a putut genera singur timp de 15 ani. Proiectele propuse in 1992 prin Legea 71, precum traseul trans-european TEM (Arad–Constanta) au inceput sa prinda contur abia sub presiunea cerintelor de integrare europeana. Astazi, cea mai mare parte a retelei actuale a fost construita in ultimii 15 ani, demonstrand ca succesul infrastructurii a fost direct legat de calitatea de membru UE.
In ciuda progresului evident, unele dintre „visurile” din 1990 raman neimplinite si in prag de 2026. Tronsoane critice precum trecerea muntilor pe Valea Oltului (Pitesti–Sibiu) sau Autostrada Unirii (A8) sunt inca in diverse stadii de executie sau licitatie. Totusi, comparand situatia actuala cu densitatea retelei din 1990 care era similara cu cea a Albaniei, Romania a reusit sa recupereze decalaje istorice majore transformand autostrazile din promisiuni electorale in realitati care sustin economia nationala.
