Se repeta scenariul amanarilor în Maramures? De ce nu s-a putut deschide podul de la Catalina la timp? 

Termenul de 15 septembrie avansat initial pentru finalizarea podului de la Catalina nu a putut fi respectat, iar noua tinta este redeschiderea partiala a circulatiei in a doua parte a lunii octombrie. 

Santierul a ajuns intre timp la una dintre etapele importante ale structurii: incepe montarea celor 72 de grinzi prefabricate care vor sustine podul principal peste raul Lapus si structura secundara.

Presedintele Consiliului Judetean Maramures, Gabriel Zetea, sustine ca fundatiile, culeele si cele trei pile au fost finalizate, iar elevatiile au ajuns la cotele necesare. Constructorul poate trece astfel de la infrastructura podului la realizarea suprastructurii.

Operatiunea presupune montarea a 72 de grinzi din beton, cu dimensiuni diferite in functie de structura pe care vor fi folosite. Pentru podul secundar, de descarcare, sunt prevazute elemente de aproximativ 16 metri, in timp ce traversarea principala a raului Lapus va utiliza grinzi de 20 si 25 de metri.

Dupa pozitionarea grinzilor trebuie realizate armaturile, cofrajele si betonarea placii, urmate de lucrarile necesare pentru viitoarea cale de rulare. 

Intregul ansamblu de la Catalina depaseste 200 de metri, iar CJ Maramures il considera unul dintre cele mai ample proiecte de acest tip derulate in judet. Lucrarile au avansat in ultimele luni la fundatii si elementele verticale, calendarul anuntat anterior indicand jumatatea lunii septembrie pentru trecerea la suprastructura.

Daca mobilizarea constructorului se mentine si vremea permite continuarea lucrarilor, Gabriel Zetea estimeaza ca in a doua parte a lunii octombrie masinile ar putea reveni pe pod, chiar daca santierul nu va fi inchis.

Circulatia ar urma sa fie permisa initial in regim provizoriu, alternativ, pe cate un sens si dirijata prin semafoare. Restul interventiilor ar continua in paralel pana la finalizarea completa a obiectivului.

Estimarea ramane conditionata de evolutia santierului. CJ Maramures evita sa transforme intervalul din octombrie intr-un nou termen ferm, dupa ce data de 15 septembrie asumata in vara de constructor pentru finalizarea podului a fost depasita.

CineConstruiește.ro este watchdog-ul care monitorizează proiectele de infrastructură din România și companiile care le execută.

Contact Info

Social Media