CNAIR cere penalitati de 43 de milioane de lei constructorilor lotului 2 Mizil – Pietroasele al Autostrazii A7, dupa ce pe santier au fost descoperite probleme serioase la structurile metalice si la asfalt.
Compania de drumuri vorbeste despre „vicii ascunse” si despre un risc pe care il considera „generalizat, sistemic si inacceptabil”.
Lotul de 28,35 km, parte din A7 Ploiesti – Buzau, a fost construit de asocierea Trace Group Hold – Coni, iar lucrarile au fost receptionate pe 17 octombrie 2025, dupa remedierea mai multor neconformitati.
Problema este ca termenul contractual fusese 31 august 2025, iar CNAIR considera ca intarzierea de 43 de zile este responsabilitatea constructorului.
Pentru fiecare zi de intarziere, CNAIR a calculat penalitati de un milion de lei. Nota de plata ajunge astfel la 43 de milioane de lei, echivalentul a aproximativ 8,2 milioane de euro.
In spatele acestei dispute sunt insa probleme mult mai serioase decat simpla depasire a termenului.
CNAIR sustine ca au fost identificate neconformitati la trei dintre cele patru structuri metalice ale lotului. Problemele au vizat inclusiv sudurile pasajelor de la km 26+274 si km 33+755, precum si podul de la km 38+309.
La aceasta ultima structura au fost necesare inclusiv lucrari de ranforsare, iar CNAIR a cerut ca podul sa fie monitorizat si dupa intrarea in exploatare. Printre masurile solicitate se numara instalarea a 32 de extensometre, cu ajutorul carora vor fi urmarite eventualele deplasari ale elementelor metalice.
Documentele CNAIR descriu si un proces complicat de remediere. Constructorului i se reproseaza ca ar fi reluat lucrari de eclisare desi Supervizorul dispusese oprirea acestora, situatie care ar fi dus inclusiv la sesizarea Inspectoratului de Stat in Constructii.
Au fost semnalate si proceduri sau materiale considerate necorespunzatoare, unele lucrari fiind ulterior demontate si refacute. Potrivit CNAIR, au fost necesare numeroase clarificari tehnice si modificari ale solutiilor propuse pentru remedierea deficientelor.
Expertiza invocata de compania de drumuri indica, printre cauzele problemelor, lipsa unor detalii de executie, realizarea unor suduri fara placute terminale, nerespectarea cerintelor privind testarea sudurilor, lipsa calificarii unor sudori la cerintele EXC 3 si nealinieri importante ale pieselor.
Verificarile efectuate asupra sistemului rutier au scos la iveala neconformitati si la asfalt.
Testele CESTRIN au indicat probleme privind macrotextura suprafetei de rulare, iar pe unul dintre sectoarele verificate – Calea 2, Banda 2, firul drept – procentul de neconformitate mentionat in document ajunge la 82,31%.
Problema nu este una pur tehnica. O macrotextura insuficienta inseamna o evacuare mai slaba a apei de pe carosabil si, implicit, un risc mai mare de acvaplanare.
Carotele au indicat si grosimi ale straturilor sub limitele minime admise. La km 44+600, de exemplu, au fost masurati 5,6 cm pentru stratul de legatura si numai 1,7 cm pentru stratul de baza.
Mai mult, la trei dintre cele patru puncte de prelevare analizate a fost constatata lipsa aderentei dintre stratul de legatura si stratul de baza, situatie calificata de CNAIR drept defect critic. Tot la km 44+600, materialul din stratul de baza a fost descris drept „deteriorat, sfaramicios”.
Printre problemele care ar fi contribuit la intarzierea finalizarii lotului se afla si executia neconforma a aproximativ 5,84 km de strat de uzura, alaturi de remedierile necesare la structurile metalice.
Disputa este insa departe de a fi inchisa. Asocierea Trace Group Hold – Coni contesta penalitatile de 43 de milioane de lei si sustine, practic, ca cele 43 de zile nu ar trebui considerate intarziere imputabila constructorului.
In dosarul arbitral nr. 12/2026, asocierea cere constatarea decaderii CNAIR din dreptul de a solicita penalitati, prelungirea duratei de executie exact cu cele 43 de zile si plata unor costuri suplimentare de aproximativ 1,29 milioane de lei, la care se adauga dobanzi si actualizarea cu inflatia.
Daca pozitia CNAIR ramane in picioare, constructorii au de suportat penalitati de 43 de milioane de lei. Daca asocierea obtine in arbitraj recunoasterea celor 43 de zile drept prelungire justificata a contractului, baza pe care au fost calculate penalitatile poate fi afectata.
Constructorii au incercat separat sa suspende efectele deciziei Supervizorului care a confirmat dreptul CNAIR la penalitati. O prima cerere a fost respinsa ca inadmisibila in februarie 2026, iar o noua procedura privind masuri provizorii este in derulare.
Contractul pentru Mizil – Pietroasele a fost semnat in iulie 2022 pentru aproximativ 1,25 miliarde de lei fara TVA, iar valoarea actualizata a ajuns la circa 1,628 miliarde de lei. Lotul include 20 de poduri, doua noduri rutiere si doua spatii de servicii.











