Umbrarescu se apropie de inaugurarea unui tronson A3 mult asteptat

Potrivit Asociatiei Pro Infrastructura, tronsonul Zimbor – Poarta Salajului din Autostrada Transilvania ar putea fi inaugurat in prima jumatate a lunii mai cu conditia ca Grupul UMB sa finalizeze doua puncte critice ramase in lucru: un zid de sprijin si nodul rutier cu DJ108A si DN1F situat intre Romanasi si Poarta Salajului.

In ceea ce priveste tronsonul Nadăselu – Zimbor, finalizarea nu este asteptata mai devreme de luna iulie. Sunt inca numeroase lucrari in desfasurare, in special in zona supratraversarii DN1F, la sud de Mihaiesti unde este necesara devierea drumului national pentru a permite continuarea constructiei autostrazii. 

Probleme similare persista si in apropiere de Topa Mica, dupa pasajul peste DN1F unde mai sunt de realizat lucrari structurale, asfaltari si finisaje.

Asociatia Pro Infrastructura subliniaza ca aceste doua loturi au fost, in mare parte neglijate de Umbrarescu incepand cu anul 2023, in contextul in care compania si-a concentrat resursele pe alte proiecte majore, in special pe Autostrada A7. Din acest motiv, proiectele de pe A3 au ajuns sa fie considerate unele dintre cele mai intarziate din portofoliul constructorului.

Contractele pentru cele doua tronsoane au fost semnate cu UMB la 1 iulie 2020, respectiv 28 decembrie 2020, fiecare prevazand 12 luni de proiectare si 24 de luni de executie. Ordinele de incepere au fost emise in mai 2021 si ianuarie 2021, iar autorizatiile de construire au fost obtinute in mai multe etape pe parcursul anului 2021, ultima fiind eliberata in decembrie al aceluiasi an.

Conform calendarului initial, lucrarile ar fi trebuit finalizate in decembrie 2023. Chiar si luand in calcul dificultatile tehnice obiective — alunecari de teren la Nadaselu in septembrie 2021 si la Topa Mica in 2022, disputele legate de dealul Zimbor — termenul-limita realist ar fi putut fi prelungit cel mult pana in august 2024. O parte din intarziere este atribuita si tergiversarilor din partea CNAIR care ar fi consumat aproximativ un an fara decizii clare.

Totusi, perspectivele sunt mai optimiste pentru lucrarile de deviere de traseu gestionate de compania Ozaltin. 

Compania turca Ozaltin, care executa devierile de traseu de la Nadaselu si Topa Mica, are sanse reale sa finalizeze lucrarile in noiembrie sau decembrie 2026 — cu trei luni inaintea termenului contractual stabilit pentru martie 2027 — repetand astfel performanta inregistrata pe Drumul Expres DEx12 Craiova – Bals, unde circulatia a fost deschisa in decembrie 2024, fara prelungiri de termen sau contestatii administrative. 

Contractul cu Ozaltin a fost semnat in iunie 2024, prevazand 9 luni de proiectare si 18 luni de executie. Ordinul de incepere a lucrarilor a fost emis in august 2025, iar autorizatiile de construire au fost eliberate in iulie si septembrie 2025.

 

 

CineConstruiește.ro este watchdog-ul care monitorizează proiectele de infrastructură din România și companiile care le execută.

Contact Info

Social Media