Cristian Erbasu, presedintele Confederatiei Antreprenorilor si Investitorilor din Romania (CAIR), atrage atentia ca presiunea exercitata asupra constructorilor si a mediului privat nu poate compensa intarzierile produse in pregatirea, achizitia si administrarea proiectelor.

Experienta ultimilor ani a aratat ca mobilizarea din santiere reprezinta doar ultima veriga a unui proces mult mai lung. Chiar si acolo unde constructorii au crescut numarul muncitorilor si utilajelor pentru a recupera intarzierile, timpul pierdut anterior nu a mai putut fi recuperat integral.

Din perspectiva presedintelui CAIR, problema trebuie analizata incepand chiar din momentul in care sunt selectate investitiile care urmeaza sa primeasca finantare.

Una dintre vulnerabilitatile scoase la iveala de PNRR a fost tendinta de a porni de la valoarea finantarii disponibile si de a identifica ulterior proiectele care pot absorbi banii.

Pentru infrastructura, unde intre decizia de realizare a unei investitii si intrarea efectiva a utilajelor in santier pot exista ani de proceduri, aceasta abordare devine riscanta.

Un proiect introdus intr-un program cu termen rigid trebuie sa aiba un grad suficient de maturitate: documentatie pregatita, avize, exproprieri si autorizatii planificate realist, precum si un calendar de achizitie care sa includa posibilitatea contestatiilor si a reevaluarilor.

PNRR a facut aceasta problema mult mai vizibila tocmai pentru ca finantarea nu a depins exclusiv de cheltuirea banilor. Romania a trebuit sa indeplineasca jaloane si tinte pana la termene precise.

Achizitiile publice sunt una dintre etapele in care diferentele dintre calendarul teoretic si realitatea administrativa pot deveni foarte mari.

Clarificarile, contestatiile, reevaluarile ofertelor, modificarile documentatiilor sau litigiile sunt proceduri legitime si, in anumite cazuri, inevitabile. Problema identificata de CAIR este modul in care aceste riscuri sunt introduse in planificarea proiectelor.

Daca administratia construieste calendarul pornind de la ipoteza unei licitatii finalizate in sase luni, dar procedura dureaza in realitate un an sau un an si jumatate, timpul pierdut este transferat aproape integral catre etapa de executie.

Constructorul ajunge astfel sa primeasca ordinul de incepere cu acelasi termen final, dar cu o fereastra de lucru mult mai mica.

Tocmai acest mecanism explica de ce mobilizarea suplimentara din ultima parte a PNRR nu a putut salva toate investitiile care acumulasera deja intarzieri in etapele anterioare.

Dincolo de proiectele individuale, Cristian Erbasu pune problema capacitatii statului de a administra volume foarte mari de investitii.

Romania nu poate sustine programe de zeci de miliarde de euro daca institutiile care le gestioneaza nu dispun de suficienti specialisti, de proceduri stabile si de continuitate administrativa. Schimbarile politice nu ar trebui sa determine pierderea experientei acumulate de echipele care pregatesc si urmaresc proiectele.

Inclusiv evaluarile Comisiei Europene din 2026 au indicat slabiciunile administratiei publice si ale institutiilor printre problemele care continua sa afecteze mediul de afaceri si capacitatea Romaniei de implementare.

Lectia PNRR este, astfel, ca statul trebuie sa trateze capacitatea administrativa aproape la fel cum trateaza infrastructura fizica: sa investeasca in ea, sa o intretina si, mai ales, sa nu o reconstruiasca de la zero dupa fiecare schimbare de conducere.

O alta vulnerabilitate este momentul in care administratia reactioneaza atunci cand un proiect incepe sa iasa din calendar.

Intr-un program cu termen rigid, constatarea in ultimul an ca o investitie nu mai poate fi terminata la timp lasa foarte putine variante. Mutarea finantarii, redimensionarea proiectului sau identificarea unei alte surse de bani devin operatiuni facute sub presiunea termenului.

O administratie eficienta ar trebui sa poata identifica mult mai devreme proiectele care acumuleaza intarzieri imposibil de recuperat si sa pregateasca alternativele de finantare inainte ca problema sa devina critica.

PNRR a aratat astfel ca managementul riscului este la fel de important precum executia propriu-zisa a investitiei.