Ramas fara centura, Clujul construieste drumuri de legatura

Administratia locala din Cluj-Napoca a emis ordinul de incepere a lucrarilor pentru patru drumuri de legatura considerate esentiale pentru fluidizarea traficului in oras. Proiectele vor fi realizate din bugetul local si sunt independente de Centura Metropolitana Cluj chiar daca initial au fost incluse in documentatia proiectului mai amplu.

Primarul Emil Boc a anuntat ca lucrarile vizeaza mai multe zone importante ale orasului, inclusiv cartierul Manastur, zona padurii Faget, strada Edgar Quinet si cartierul Borhanci. Noile drumuri ar urma sa ofere alternative de circulatie si sa descongestioneze unele dintre cele mai aglomerate artere.

Potrivit edilului, drumurile de legatura din zona Manastur vor permite modernizarea strazii Edgar Quinet la standarde actuale, inclusiv prin introducerea transportului public. In acelasi timp, noile conexiuni rutiere vor facilita accesul spre cartierul Manastur prin strazile Mehedinti, Bucegi si Izlazului, dar si spre strada Campului si intersectia cu Frunzisului.

Un alt proiect important este drumul de legatura care va crea o conexiune suplimentara intre cartierul Borhanci si oras, prin strada Liviu Rebreanu. In prezent, accesul spre Borhanci se face in principal prin zona Constantin Brancusi, unde traficul este frecvent aglomerat. Noua ruta ar urma sa ofere o alternativa pentru intrarea si iesirea din cartier, precum si o legatura cu centura Valcele – Apahida.

Termenul estimat pentru finalizarea acestor lucrari este 31 decembrie 2027. Valoarea totala a investitiei este de aproximativ 42 de milioane de euro, suma suportata integral din bugetul local.

Primaria pregateste si un al cincilea drum de legatura, care nu face parte din actualul pachet de proiecte. Indicatorii tehnico-economici pentru acesta urmeaza sa fie supusi aprobarii Consiliului Local intr-o sedinta programata in luna martie.

Printre cele patru drumuri care vor intra in executie se numara:

Drumul de legatura DL22, care porneste din nodul 8 al Centurii Metropolitane si continua pe traseul strazilor Cernauti – Basarabia – Dimitrie Gusti – Aleea Balea. Investitia este estimata la aproximativ 83,9 milioane lei, cu TVA inclus.

Drumul DL23, tot din zona nodului 8, va face legatura intre strazile Bucovina si Huedinului, pana la intersectia cu strada Mehedinti. Costul proiectului este evaluat la circa 32,4 milioane lei.

Drumul DL24, amplasat in zona Edgar Quinet – Faget, va urma traseul actualei strazi Edgar Quinet, intr-o zona cu dezvoltare rezidentiala accelerata. Investitia este estimata la aproximativ 32,9 milioane lei.

Drumul DL32, care va conecta zona Constantin Brancusi – Borhanci, se desprinde din drumul DL31 si continua pana pe Aleea Baisoara, oferind o noua legatura rutiera pentru locuitorii din Borhanci.

 

Sursa foto: Facebook Primăria Cluj-Napoca

 

CineConstruiește.ro este watchdog-ul care monitorizează proiectele de infrastructură din România și companiile care le execută.

Contact Info

Social Media