Ultimele doua loturi aflate in executie pe Autostrada A0 Bucuresti Nord au intrat in etapa decisiva. Ministerul Transporturilor incearca sa deschida in aceasta toamna cea mai mare parte a semicenturii nordice, iar presiunea este acum pe constructorii Retter – Pizzarotti, CCECC si PORR pentru eliminarea ultimelor blocaje.
Miza este inchiderea aproape completa a inelului nordic al Capitalei, dupa ani de intarzieri si santiere deschise simultan.
Cel mai apropiat de inaugurare este sectorul Corbeanca – Mogosoaia din Lotul 1, executat de asocierea Retter – Pizzarotti. Potrivit secretarului de stat Horatiu Cosma, cei aproximativ 8 kilometri ar putea fi finalizati la sfarsitul lunii august sau inceputul lunii septembrie.
Problema este insa lipsa unei descarcari rutiere. Sensul giratoriu definitiv de la Buftea face parte din proiectul Variantei Ocolitoare Buftea, executat separat de PORR, nu din contractul A0.
Pentru a evita situatia in care autostrada este gata, dar nu poate fi folosita, Ministerul Transporturilor analizeaza amenajarea unui sens giratoriu provizoriu, care sa permita deschiderea circulatiei pana la finalizarea nodului definitiv: „Nu am vrea sa stam cu autostrada finalizata, dar nefunctionala”, a declarat Horatiu Cosma.
In prezent, oficialii estimeaza ca progresul intregului lot a ajuns la aproximativ 65%, insa primul sector de 8 kilometri este realizat in proportie de aproape 80%.
Cel mai mare semn de intrebare ramane Lotul 3 Afumati – Pantelimon, construit de compania chineza CCECC.
Stadiul fizic a ajuns la 91,5%, iar lucrarile sunt concentrate pe pasajul peste DN3, considerat punctul critic al proiectului. De finalizarea acestuia depinde receptia si deschiderea circulatiei.
Secretarul de stat Irinel Scriosteanu a transmis ca mobilizarea constructorului a crescut in ultimele luni, dar autoritatile continua sa puna presiune pentru respectarea termenului estimat la sfarsitul lunii septembrie.
Constructorul UMB a dus Lotul 4 Pantelimon – Glina la un stadiu de aproximativ 99%, lucrarile fiind practic finalizate.
Cu toate acestea, lotul nu poate fi deschis independent, deoarece circulatia depinde de conectarea cu Lotul 3 executat de CCECC.
Daca sensul giratoriu provizoriu de la Buftea va fi avizat, din septembrie soferii ar putea circula pe Lotul 3, pe intreg Lotul 4 si pe cei aproximativ 8 kilometri dintre Corbeanca si Mogosoaia, urmand ca restul Lotului 1 sa fie deschis in decembrie.
Daca aceasta solutie nu va primi aprobarile necesare, presiunea se muta pe PORR, constructorul Variantei Ocolitoare Buftea, care trebuie sa finalizeze cat mai repede sensul giratoriu definitiv.
In acest scenariu, in toamna vor fi inaugurate doar loturile 3 si 4, iar Lotul 1 va fi deschis integral dupa finalizarea conexiunii de la Buftea.











