Anul 2026 este anuntat ca unul important pentru infrastructura rutiera din Romania cu mai multe tronsoane de autostrada si drum expres programate pentru deschidere. Potrivit autoritatilor, noile inaugurari vor extinde semnificativ reteaua de drumuri de mare viteza si vor imbunatati conexiunile intre regiunile istorice.
Pe Autostrada Moldovei (A7), inca 125 de kilometri sunt programati pentru finalizare ceea ce va permite circulatia exclusiv pe autostrada pana la Pascani. Odata cu inchiderea inelului nordic al Autostrazii de Centura Bucuresti (A0) se va crea un traseu rutier continuu de aproximativ 578 km intre Pascani si Constanta folosind coridoarele A7, A3, A0 si A2.
Un moment important este asteptat si pe Autostrada A1 Sibiu–Pitesti unde va fi deschisa sectiunea 4, intre Curtea de Arges si Tigveni. Tot aici va fi dat in folosinta Tunelul Momaia, primul tunel rutier din Romania realizat prin metoda austriaca. In vestul tarii, pe sectorul Margina–Holdea al A1, CNAIR vizeaza finalizarea celor 9,13 km ramasi, inclusiv tunelurile, cu conditia ca testele de siguranta si monitorizare sa fie trecute cu succes.
Pe Autostrada Transilvania (A3) sunt anuntati alti 68 km noi ceea ce va duce la un total de aproximativ 200 km de autostrada continua intre Targu Mures si granita cu Ungaria, la Bors. In zona Dunarii, drumul expres Braila–Galati cu o lungime de 10,76 km urmeaza sa fie deschis in prima jumatate a anului, facilitand accesul catre Podul suspendat de la Braila.
In prezent, 654 km de drumuri de mare viteza se afla in faza de proiectare si executie, iar alti 374 km sunt in proceduri de licitatie sau semnare de contracte. Aceste planuri vin dupa ce, in 2025, reteaua nationala a ajuns la 1.418 km ca urmare a deschiderii a 146 km noi.
Printre realizarile din 2025 se numara extinderea A7 pana la Adjud, conexiunea rapida Craiova–Constanta prin DEx12 si A1, finalizarea unei parti esentiale din Sibiu–Pitesti, deschiderea semi-inelului sudic al A0 si fluidizarea traficului in zona Clujului prin legatura A3–DN1.












