Licitatie lansata pentru VO Baia Mare 

Procedura de achizitie pentru realizarea Variantei de Ocolire (VO) a municipiului Baia Mare a fost publicata in Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP), marcand un pas important pentru unul dintre cele mai ample proiecte de infrastructura din judetul Maramures

Proiectul este considerat unul strategic pentru judetul Maramures si are ca obiectiv imbunatatirea mobilitatii, cresterea sigurantei rutiere si sustinerea dezvoltarii economice a regiunii. Principalele scopuri ale investitiei sunt eliminarea traficului greu din municipiul Baia Mare, conectarea orasului la drumurile rapide din zona si imbunatatirea accesului catre Aeroportul International Baia Mare, zonele industriale si localitatile din judet.

Proiectul este realizat in parteneriat intre CNAIR SA, Consiliul Judetean Maramures si Primaria Municipiului Baia Mare, iar finantarea este deja asigurata. Varianta ocolitoare va include doua sectoare de drum nou cu o lungime totala de 19,68 km, proiectate pentru o viteza de circulatie de 100 km/h. 

Noul traseu va asigura conexiuni directe cu DN1C (E58), Aeroportul International Baia Mare, zona industriala sudica si DN18B pe directia Copalnic – Targu Lapus – Caseiu. Prima etapa a proiectului este impartita in doua sectoare. Sectorul 1 va avea o lungime de 11,5 km si va include 10 pasaje, 3 poduri si 4 noduri rutiere. 

Costul estimat al constructiei pentru intregul tronson de drum nou este de aproximativ 1,2 miliarde lei cu TVA, echivalentul a circa 250 milioane euro. Durata totala de realizare este de 30 de luni, dintre care 6 luni sunt alocate proiectarii si obtinerii avizelor, iar 24 de luni executiei lucrarilor. 

Publicarea licitatiei reprezinta primul pas concret pentru intrarea in faza de executie, dupa obtinerea tuturor avizelor comisiilor tehnice si aprobarea prin Hotarare de Guvern.

 

Sursa foto: Gabriel Valer Zetea/Facebook

CineConstruiește.ro este watchdog-ul care monitorizează proiectele de infrastructură din România și companiile care le execută.

Contact Info

Social Media