Constructia Complexului Sportiv din Oradea, blocata

Atribuirea contractului pentru constructia noului Complex Sportiv din Oradea este blocata de un conflict juridic intens intre sapte dintre cei mai mari constructori din Romania.

Procedura de achizitie, lansata de Compania Nationala de Investitii la inceputul anului 2025, are o valoare estimata de 327,8 milioane de lei fara TVA si a atras un val fara precedent de contestatii. Dupa ce asocierea condusa de Con-A Operations a fost declarata castigatoare, majoritatea competitorilor, printre care Strabag, ACI Cluj si Constructii Erbasu, au atacat rezultatul, solicitand accesul la documentele confidentiale ale ofertelor adverse pentru a verifica legalitatea desemnarii castigatorului.

In prezent, situatia a devenit extrem de complexa in instanta, dupa ce Curtea de Apel Bucuresti a anulat o decizie favorabila constructorilor emisa anterior de Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor.

Compania Constructii Erbasu a reactionat prin lansarea unei cai extraordinare de atac, solicitand suspendarea executarii contractului si anularea deciziei instantei. Avocatii sustin ca au fost comise erori procedurale grave, precum necomunicarea documentelor catre toate partile implicate ceea ce ar fi incalcat dreptul la aparare.

Pana la o decizie finala in acest nou dosar, lucrarile la infrastructura sportiva din Oradea raman sub semnul intrebarii, miza fiind una dintre cele mai mari investitii publice ale anului.

CineConstruiește.ro este watchdog-ul care monitorizează proiectele de infrastructură din România și companiile care le execută.

Contact Info

Social Media