BAWI nu a reusit sa blocheze licitatia CFR pentru modernizarea liniei Ploiesti Triaj – Valea Calugareasca, un contract cu o valoare estimata de peste 50 de milioane de euro.
CNSC a respins contestatia depusa de companie cu numai o zi inainte de termenul pentru oferte, in timp ce BAWI a ales sa nu mai intre efectiv in competitie pentru contract. Motivarea deciziei Consiliului nu a fost deocamdata publicata.
Situatia este cu atat mai interesanta cu cat, potrivit informatiilor prezentate, in procedura au intrat inclusiv companii care se afla in actionariatul BAWI. Compania sustinuse in fata CNSC ca este interesata sa participe la licitatie, dar ca documentatia pregatita de CFR contine neclaritati care nu au fost lamurite suficient prin raspunsurile transmise de administratorul infrastructurii feroviare.
BAWI a solicitat suspendarea procedurii, anularea unor raspunsuri formulate de CFR si plata cheltuielilor aferente contestatiei. Printre problemele invocate se afla modul in care au fost prezentate cantitatile pentru aparatele de cale, compania sustinand ca unele dintre acestea apareau atat individual, cat si impreuna cu bretelele, ceea ce ar fi condus la dublarea cantitatilor.
Contestatia nu a oprit insa depunerea ofertelor. La o zi dupa demersul BAWI, CFR a primit noua oferte pentru contract, printre constructorii intrati in cursa numarandu-se PORR Construct, STRABAG, FCC Construccion, precum si asocierea Arcada – Tancrad – Citadina 98.
Au mai ofertat Rotary Constructii Mentenanta, Proiect Consult, asocierea ZUE – CON-A, asocierea Construct I.N.G – Daria Const – Europan Prod si Infra System Proiect.
Contractul vizeaza 17,321 kilometri de cale ferata si propune un model diferit fata de marile modernizari feroviare contractate in ultimii ani. CFR merge de aceasta data pe o interventie de tip „light”, concentrata pe eliminarea restrictiilor si cresterea vitezelor fara reconstruirea completa a coridorului.
Dupa executarea lucrarilor, trenurile de calatori ar trebui sa poata circula cu viteze de 120–140 km/h, iar cele de marfa cu 100–120 km/h. Solutia aleasa nu include insa elemente care apar in proiectele clasice de modernizare la 160 km/h: statiile nu vor fi reconstruite cu europeroane, nu este prevazuta introducerea ERTMS si nici modernizarea instalatiilor si stalpilor de electrificare.
Aceasta abordare permite si un calendar contractual mai scurt. Documentatia prevede 23 de luni pentru realizarea lucrarilor, tocmai pentru ca proiectul evita o parte dintre interventiile care au complicat alte santiere feroviare, precum traseele complet noi, exproprierile extinse sau relocarile majore asociate acestora.
Cei 17,321 kilometri sunt impartiti intre sectorul Ploiesti Triaj – Valea Calugareasca, cu o lungime de 15,865 kilometri, si legatura Ploiesti Sud – Ploiesti Vest, de 1,456 kilometri. Prin aceasta conexiune este asigurata legatura dintre Coridorul celor Trei Mari si Coridorul Rin–Dunare.
Respingerea contestatiei BAWI elimina, pentru moment, demersul prin care compania ceruse inclusiv suspendarea procedurii, insa efectele exacte ale hotararii CNSC vor putea fi analizate dupa publicarea motivarii. Decizia Consiliului poate fi atacata la instanta competenta, astfel ca etapa contestatiilor nu este in mod necesar inchisa definitiv.











