Cutremur la varful infrastructurii: Directorul CNIR acuza de incompatibilitate si conflict de interese 2 administratori care conduc si CNAIR 

Un conflict instituțional fără precedent a izbucnit la vârful Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR). Directorul general Gabriel Budescu a sesizat oficial Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) și Consiliul de Administrație (CA) cu privire la existența unor „indicii temeinice de incompatibilitate funcțională” în cazul a doi administratori CNIR care ocupă simultan funcții de conducere în structura rivală CNAIR: Ștefan Ioniță (președintele CA al CNIR și director executiv CESTRIN în cadrul CNAIR) și Ion Cosmin Petrescu (administrator CNIR și director general adjunct CNAIR).

In centrul disputei se afla accesul la modelele de transport necesare proiectelor CNIR, dar si procedurile de expropriere pentru doua loturi ale Autostrazii A8.

Budescu sustine ca dubla calitate a celor doi administratori ar fi produs deja situatii concrete in care acestia au actionat din pozitiile ocupate in CNAIR in chestiuni care afectau compania pe care, in acelasi timp, aveau obligatia sa o administreze.

Cel mai complicat caz este cel al lui Stefan Ionita, presedinte al Consiliului de Administratie al CNIR din martie 2025, dar si director executiv al CESTRIN, structura aflata in cadrul CNAIR. Budescu sustine ca CNIR solicita acces la un model de transport inca din iunie 2024, iar accesul nu ar fi fost acordat, ajungand ulterior sa fie conditionat de plata unor tarife importante.

Potrivit calculelor prezentate de directorul CNIR, costurile solicitate pentru proiectele companiei depasesc 2,2 milioane de lei: aproximativ 1,315 milioane de lei pentru proiectul drumului de mare viteza Bucuresti – Giurgiu si aproape 893.000 de lei pentru finalizarea Studiului de Fezabilitate al A13 Brasov – Bacau.

De aici pleaca acuzatia lui Budescu: Ionita conduce structura CNAIR care gestioneaza accesul la instrumentul solicitat, dar este simultan presedintele Consiliului de Administratie al companiei care trebuie sa obtina acel acces. Directorul CNIR invoca inclusiv prevederea contractelor de mandat care interzice administratorilor activitati in beneficiul unor companii concurente sau al altor entitati cu acelasi domeniu de activitate.

Stefan Ionita respinge insa constructia pe care se bazeaza sesizarea si spune ca aceasta porneste inclusiv de la o confuzie tehnica importanta. Potrivit acestuia, Modelul National de Transport gestionat de Ministerul Transporturilor si Modelul de Transport Rutier administrat de CNAIR prin CESTRIN sunt doua instrumente diferite.

Ionita sustine ca sesizarea le suprapune si ca, in cazul Bucuresti – Giurgiu, caietul de sarcini se refera la Modelul National de Transport al Ministerului. Mai mult, arata ca proiectul a continuat intre timp: proiectantul a elaborat sapte variante de traseu, iar CNIR a ajuns la analiza multicriteriala, desi accesul la modelul CESTRIN nu fusese finalizat. In interpretarea sa, acest lucru arata ca lipsa accesului la respectiva resursa nu a blocat proiectarea.

O alta disputa priveste chiar banii ceruti CNIR. Ionita respinge ideea ca el ar fi stabilit personal tarifele si precizeaza ca grila a fost avizata de Consiliul de Administratie al CNAIR in martie 2026 si aprobata de AGA in aprilie. CESTRIN, neavand personalitate juridica proprie, doar aplica tarifele stabilite la nivelul companiei. El mai sustine ca, in cazul Bucuresti – Giurgiu, contractele pentru acces nici nu ar fi ajuns sa fie semnate.

Conflictul are insa si o a doua componenta, legata de Autostrada A8. Gabriel Budescu il indica aici pe Ion Cosmin Petrescu, administrator CNIR si, simultan, director general adjunct al CNAIR.

Potrivit directorului CNIR, Petrescu ar fi participat din pozitia ocupata in CNAIR la avizarea documentatiei pentru exproprierile aferente sectiunii Miercurea Nirajului – Leghin, inclusiv pentru loturile 1B Miercurea Nirajului – Sarateni si 2C Pipirig – Vanatori Neamt, ramase in implementarea CNAIR. Ulterior, sustine Budescu, Petrescu ar fi cerut CNIR, sub propria semnatura si inclusiv in numele directorului general CNAIR, sa nu emita deciziile de expropriere pentru cele doua loturi, fara prezentarea unei justificari tehnice sau procedurale.

Budescu considera ca cele doua cazuri nu sunt incidente izolate, ci consecinta unei probleme mai largi create de prezenta simultana a unor persoane in conducerea CNAIR si in Consiliul de Administratie al CNIR. Sesizarea a ajuns atat la AGA, cat si la CA-ul companiei, iar problema a fost discutata prin Hotararea CA nr. 116 din 3 septembrie 2026.

Stefan Ionita vine insa cu un argument care muta discutia inclusiv spre modul in care au fost selectati administratorii CNIR: nu si-a ascuns functia din CNAIR atunci cand a candidat pentru Consiliul de Administratie.

El sustine ca pozitia sa profesionala a fost declarata autoritatii tutelare si consultantului care a gestionat selectia. Procedura a fost ulterior verificata si in contextul mecanismului PNRR, inclusiv la nivel european. 

Ionita admite ca acest lucru nu reprezinta o certificare individuala definitiva privind absenta oricarei incompatibilitati, dar considera relevant faptul ca dubla sa calitate era cunoscuta de la inceput.

De aici si diferenta fundamentala dintre cele doua pozitii. Budescu sustine ca nu simpla suprapunere a functiilor este problema, ci actiunile concrete care ar demonstra aparitia unui conflict de loialitate. Ionita raspunde ca exact aceste situatii trebuie analizate individual si ca simplul fapt ca lucreaza pentru CNAIR si administreaza CNIR nu poate produce automat o prezumtie de incompatibilitate.

In spatele disputei apare astfel o problema mai mare decat cele doua persoane nominalizate: delimitarea dintre CNAIR si CNIR, doua companii de stat care lucreaza in acelasi domeniu, transfera proiecte intre ele si trebuie sa colaboreze, dar care au conduceri si interese institutionale distincte.

 

CineConstruiește.ro este watchdog-ul care monitorizează proiectele de infrastructură din România și companiile care le execută.

Contact Info

Social Media