BLOCAJ TOTAL PE CALEA FERATA: Finalizarea celui mai restant lot se amana pana la sfarsitul lui 2027

Cel mai intarziat proiect feroviar din Romania continua sa bata pasul pe loc. Dupa aproape noua ani de la debutul lucrarilor, lotul Ilteu – Gurasada, parte a magistralei Curtici – Simeria, a ajuns la doar 82,6% stadiu fizic.

CFR Infrastructura estimeaza acum finalizarea abia la sfarsitul anului 2027.

Practic, in primele sase luni din 2026, progresul santierului a fost de numai 0,6 puncte procentuale, de la aproximativ 82% la 82,6%, un ritm care confirma dificultatile cu care se confrunta unul dintre cele mai problematice proiecte de infrastructura feroviara din Romania.

In primul semestru au continuat lucrarile la poduri, pasaje, consolidari si tuneluri. Constructorii au montat grinzi si aparate de reazem la pasajul de la km 531+320, au executat lucrari de protectie la poduri si podete, au continuat excavatiile si consolidarile la cele doua tuneluri si au amenajat peroanele din punctele de oprire Salciva si Tisa.

Lotul Ilteu – Gurasada are o lungime de 22,34 kilometri si este executat de asocierea RailWorks, formata din AKTOR, Alstom Transport si Arcada Company, in baza unui contract de aproximativ 2 miliarde de lei.

Proiectul face parte din Coridorul Rin – Dunare si ar trebui sa permita circulatia trenurilor cu viteze de pana la 160 km/h, prin modernizarea completa a infrastructurii, electrificarii si sistemelor de semnalizare.

Inceput in 2017, santierul va ajunge astfel la aproape zece ani de executie daca noul termen de finalizare, decembrie 2027, va fi respectat. 

Intre timp, lotul Ilteu – Gurasada ramane simbolul blocajelor din infrastructura feroviara romaneasca, unde proiectele se masoara mai degraba in ani de intarzieri decat in kilometri dati in circulatie.

CineConstruiește.ro este watchdog-ul care monitorizează proiectele de infrastructură din România și companiile care le execută.

Contact Info

Social Media