Compania Wagramer Termo 2000 SRL alaturi de alti constructori participa la licitatia organizata de Primaria Municipiului Craiova pentru lucrarile de executie necesare inchiderii inelului rutier din zona de sud a orasului.
In ultimii ani, firma a inregistrat o crestere accelerata a activitatii. In 2024, cifra de afaceri aproape s-a dublat, ajungand la 178,8 milioane de lei, cu un profit net de 17,6 milioane de lei si peste 110 angajati, pe fondul contractelor obtinute, inclusiv in proiecte finantate de ANIF.
Contractul scos la licitatie are o valoare estimata de 157,25 milioane de lei fara TVA si prevede o perioada de implementare de 24 de luni.
Firma participa la procedura in cadrul unei asocieri conduse de Laurentiu H, din care mai fac parte companiile Carmin Popstar Prod si Condor Paduraru. Oferta depusa de aceasta asociere se afla in prezent in etapa de evaluare, termenul limita pentru finalizarea analizei fiind stabilit pentru 11 mai 2026.
In total, sase asocieri de constructori au depus oferte pentru acest proiect. Printre competitori se numara si asocierea Bog’Art – Hidroconstructia, cu Elco in calitate de subcontractant, precum si asocierea Bugaru Trans – Yoruk Yapi Insaat AS – Frasinul.
De asemenea, in competitie se afla asocierea Socot – Inoveco – Strade Bauunternehmung, asocierea Omega Star Sistems – Equivia Civic – Euskadi – Mitliv PH Construct si asocierea Demos Intermed – TPS Invest – Automagistral-Pivden – Ral Construct Development.
Proiectul prevede realizarea unui nou tronson rutier cu o lungime de aproximativ 2,16 kilometri, care va avea patru benzi de circulatie, cate doua pe fiecare sens, separate printr-un spatiu median. Investitia include si modernizarea unor strazi existente din zona, precum si realizarea unei strapungeri rutiere intre DN56 si DN55, cu legatura catre Aleea 2 Bechet.
Pe traseu vor fi amenajate trei sensuri giratorii pentru optimizarea traficului, iar infrastructura va fi completata cu trotuare, piste pentru biciclete si facilitati dedicate pietonilor.
Un element important al proiectului il reprezinta casetarea canalului colector Craiovita (Raului), pe o lungime de aproximativ 1,76 kilometri. Pentru aceasta lucrare vor fi utilizate elemente prefabricate din beton armat, care vor permite acoperirea canalului si integrarea lui in noua infrastructura rutiera.
Proiectul mai prevede instalarea sistemului de iluminat public, montarea semnalizarii rutiere si a elementelor de siguranta a circulatiei, precum si amenajarea trotuarelor, pistelor de biciclete si a spatiilor de siguranta pentru pietoni.
Documentatia tehnica aferenta investitiei a fost elaborata de compania Innovio Star in calitate de proiectant general alaturi de Install Project Team – proiectant de specialitate – si Mario Engineering Design, responsabil pentru proiectarea lucrarilor de drumuri.
Sursa foto: Dailybusiness.ro












