Top 10 constructori de autostrazi dupa valoarea facturilor emise in 2025

Potrivit datelor din Registrul Operatiunilor Generatoare de Obligatii de Plata (ROGOP) al CNAIR, 2025, constructorii de autostrazi au emis facturi in valoare de peste 16 miliarde de lei. Lider detasat ramane Grupul UMB, cu peste 7,3 miliarde de lei urmat la mare distanta de companii din Turcia, Italia, Austria si Romania

 

1)UMB – peste 7,3 miliarde lei

Grupul UMB, controlat de Dorinel Umbrarescu, domina si in 2025 topul constructorilor, cu o valoare a facturilor care depaseste suma cumulata a urmatorilor opt antreprenori. 

Compania este prezenta pe majoritatea proiectelor strategice, inclusiv pe zece dintre cele treisprezece loturi ale Autostrazii Moldovei A7, tronsoane din DEx12 Craiova – Pitesti, sectiuni din A3 Transilvania, A1 Margina – Holdea, DEx Braila – Galati si pe mai multe loturi ale Autostrazii Bucurestiului A0.

 

2) Makyol – aproximativ 1,5 miliarde lei

Constructorul turc Makyol urca pe locul secund, cu facturi de aproape 1,5 miliarde lei. In asociere cu Nurol, compania a finalizat lotul Pietroasele – Buzau de pe A7, iar in prezent gestioneaza lucrarile pentru cele patru loturi ale A13 Sibiu – Fagaras. 

Makyol are in portofoliu si contractul pentru tronsonul Poarta Salajului – Nusfalau de pe A3, care include tunelul Meses, cel mai lung tunel de autostrada din tara.

 

3) WeBuild – 1,42 miliarde lei

Italienii de la WeBuild ocupa locul trei, cu peste 1,4 miliarde lei facturati. Compania a finalizat in 2024 sectiunea 5 Curtea de Arges – Pitesti a autostrazii A1 si lucreaza acum la unul dintre cele mai dificile segmente din Romania: lotul 3 Cornetu – Tigveni, care presupune traversarea Carpatilor.

 

4) Nurol – 1,32 miliarde lei

Constructorul turc Nurol se afla pe pozitia a patra, cu o valoare de peste 1,3 miliarde lei. Compania a incheiat cu succes doua proiecte majore: lotul Nusfalau – Suplacu de Barcau pe A3 si, alaturi de Makyol, tronsonul Pietroasele – Buzau de pe A7.

 

5) Retter Projectmanagement – 927 milioane lei

Retter Projectmanagement, antreprenorul roman din Sibiu, lucreaza in asociere cu Pizzarotti si se remarca printr-un volum important de lucrari executate efectiv de echipa romaneasca. Asocierea a finalizat lotul 1 Dumbrava – Mizil al A7 si se afla in stadiu avansat pe lotul 1 al A0 Nord. 

Pentru a evita intarzieri, Retter a preluat integral garantia si a gestionat direct cea mai mare parte a lucrarilor. Evolutia companiei este una dintre cele mai accelerate din sector.

 

6) Porr Construct – 905 milioane lei

Constructorul austriac Porr ocupa locul sase, cu facturi de peste 900 milioane lei. Dupa finalizarea lotului 1 Sibiu – Boita din A1 in 2022, compania lucreaza la sectiunea 4 Tigveni – Curtea de Arges, unde se construieste primul tunel veritabil de autostrada din Romania, prevazut pentru finalizare inainte de termenul contractual, in 2026.

 

7) Trace – aproape 600 milioane lei

Constructorul bulgar Trace, aflat pe locul sapte, a incheiat alaturi de antreprenorul prahovean Coni lotul 2 Mizil – Pietroasele al Autostrazii Moldovei A7. Activitatea din 2025 se reflecta in facturi de aproape 600 milioane lei.

 

8) Mapa – 538 milioane lei

Compania turca Mapa, in asociere cu Cengiz, lucreaza pe una dintre cele mai complexe sectiuni de autostrada din Romania: lotul montan 2 Boita – Cornetu al A1 Sibiu – Pitesti, cu 49 de poduri, sapte tuneluri si un ecoduct de 210 metri ce va traversa Oltul, calea ferata si DN7.

 

9) Ozaltin – 443 milioane lei

Ozaltin ocupa pozitia a noua, cu facturi de 443 milioane lei. Constructorul a finalizat tronsonul 1 al DEx12 Craiova – Pitesti si lucreaza acum la viaductele majore de la Nadaselu si Topa Mica pe A3, proiecte scoase din contractul initial cu UMB. Tot Ozaltin urmeaza sa inceapa proiectarea lotului 1 al Autostrazii Craiova – Filiasi.

 

10) Aktor – 429 milioane lei

Pe locul zece se afla constructorul elen Aktor, cu aproape 430 milioane lei facturati. Compania a finalizat lotul 3 Joita – Bragadiru, inchizand semicercul sudic al Autostrazii Bucurestiului A0.

 

Imediat sub Top 10 urmeaza constructori precum Constructii Erbasu, CCECC sau Alsim Alarko, care au facturat valori intre 18 si 325 milioane lei. In total, cei 14 antreprenori implicati in proiectele de autostrazi au generat facturi de peste 16 miliarde lei in 2025.

Reteaua rutiera rapida din Romania a ajuns la 1.416 km operationali, la care se adauga peste 840 km contractati si aproape 500 km aflati in licitatie. 

Estimarile pentru 2026 indica un posibil record de 244 km dati in trafic, iar scenariile optimiste ale API sugereaza chiar 284 km daca toate santierele isi mentin ritmul.

CineConstruiește.ro este watchdog-ul care monitorizează proiectele de infrastructură din România și companiile care le execută.

Contact Info

Social Media