Mobilizare buna pe loturile Adjud – Racaciuni – Bacau (A7)

Lucrarile continua pe sectorul Adjud–Bacau al Autostrazii Moldovei, chiar daca temperaturile scazute specifice sezonului rece au limitat interventiile directe la structura principala a drumului. 

Potrivit secretarului de stat in Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scriosteanu, constructorul si-a adaptat activitatea, concentrandu-se pe operatiuni care pot fi realizate si in conditii de iarna.

Tronsonul dintre Adjud si Bacau are o lungime de aproximativ 46 de kilometri si este impartit in doua loturi. Lotul 2 Domnesti Targ – Racaciuni masoara 24,5 kilometri, intre Adjud si Racaciuni, iar Lotul 3 Racaciuni – Bacau are 21,5 kilometri.

Pe Lotul 2 au fost asfaltati circa 22 de kilometri, ramanand de finalizat aproximativ 2 kilometri, inclusiv sectiunile aferente podurilor. In cazul Lotului 3, stratul de asfalt este deja turnat pe 16 kilometri, iar restul traseului se afla in diferite etape de executie, cu strat de forma sau balast stabilizat. Asfaltarea va fi reluata pe toate portiunile ramase imediat ce conditiile meteorologice vor permite.

Pe santier se intervine la toate structurile majore, inclusiv la poduri si pasaje, precum si la rampele de acces ale acestora. In paralel, se lucreaza la rigolele amplasate pe zona mediana a autostrazii, iar santurile pentru colectarea apelor pluviale vor fi continuate cand vremea va deveni favorabila.

Montarea parapetelor de protectie este in plina desfasurare. Pana in prezent au fost instalati aproximativ 15 kilometri de parapet pe Lotul 2 si in jur de 2 kilometri pe Lotul 3. Totodata, continua amplasarea panourilor fonoabsorbante, implementarea sistemelor ITS si realizarea retelelor pentru colectarea si evacuarea apelor pluviale.

In zona Cleja sunt in curs lucrari pentru ultima relocare de utilitati, respectiv o linie electrica de 200 kV. De asemenea, se amenajeaza spatiile de servicii si centrele de intretinere si coordonare necesare exploatarii autostrazii.

Conform declaratiilor oficiale, mobilizarea in santier este buna, iar lucrarile la structura principala a autostrazii vor fi accelerate odata cu incalzirea vremii, astfel incat circulatia pana la Bacau sa poata fi deschisa in sezonul primavara–vara.

Sectorul Adjud–Bacau face parte din cei 124 de kilometri ai Autostrazii Moldovei care ar urma sa fie dati in trafic in acest an, pana la Pascani. 

La finalul anului trecut au fost deja inaugurati 50 de kilometri intre Focsani si Bacau, incluzand Lotul 1 Focsani – Domnesti Targ si o parte din Lotul 2 Domnesti Targ – Racaciuni.

 

Grupul UMB

UMB este unul dintre cei mai mari constructori romani de infrastructura rutiera, implicat in proiecte de autostrazi si drumuri expres. Grupul controleaza companii precum Spedition UMB si Tehnostrade si executa lucrari majore pentru CNAIR, inclusiv sectiuni importante din Autostrada Moldovei A7.

 

Sursa foto: Ionel Scrioșteanu/Ministerul Transporturilor

CineConstruiește.ro este watchdog-ul care monitorizează proiectele de infrastructură din România și companiile care le execută.

Contact Info

Social Media