Peste 42 de milioane de euro sunt investite in modernizarea drumului judetean DJ707, cunoscut sub numele de „Drumul Regelui”, o sosea montana care va lega judetele Arad si Hunedoara prin Muntii Zarandului.
Utilitatea proiectului este insa, pusa la indoiala de localnici, in contextul depopularii accentuate a satelor din zona.
Consiliul Judetean Hunedoara a semnat contractul de executie pentru tronsonul de 13 km aflat pe teritoriul judetului Hunedoara, parte dintr-un proiect rutier cu o lungime totala de 17,2 km.
Drumul va conecta localitatile din Valea Crisului Alb cu cele din Valea Muresului si va lega comunele Petris din judetul Arad si Vata de Sus din judetul Hunedoara, traversand Muntii Zarandului pana la o altitudine maxima de aproximativ 900 de metri.
Proiectul este realizat in parteneriat intre judetele Hunedoara si Arad, judetul Hunedoara avand rol de lider. Primii patru kilometri de drum, intre localitatea Petris si limita dintre judetele Arad si Hunedoara, au intrat in executie in anul 2025.
Licitatia pentru tronsonul din judetul Hunedoara a fost intarziata de contestatii, iar lucrarile urmeaza sa inceapa la data estimata de 1 martie 2026. Constructorul va avea la dispozitie doi ani pentru finalizarea lucrarilor.
Investitia este finantata prin Programul Regional Vest 2021–2027, valoarea totala fiind de 208.617.551 lei cu TVA inclus, din care 135.168.690 lei cu TVA sunt alocati tronsonului din judetul Hunedoara, intre Cazanesti, comuna Vata de Jos, si limita cu judetul Arad. Consiliul Judetean Hunedoara contribuie cu o cofinantare de 200.557 lei.
Lucrarile prevad refacerea structurii rutiere pe 13 km, amenajarea a 16 intersectii cu drumuri laterale, realizarea sistemelor de scurgere a apelor pluviale, reparatii la patru poduri, construirea a 23 de ziduri de protectie si amenajarea a 29 de accese la proprietati. Drumul va avea doua benzi de circulatie.
Autoritatile considera ca proiectul poate contribui la revitalizarea Tarii Zarandului, o zona cunoscuta pentru statiunea termala Vata de Sus si Valea Crisului Alb. In apropiere se afla municipiul Brad, fost centru minier care gazduieste Muzeul Aurului, precum si zonele istorice Tebea si Baia de Cris, legate de Avram Iancu si de Horea, Closca si Crisan. In judetul Arad, traseul va cobori spre Valea Muresului, in apropiere de Castelul regal de la Savarsin.
In ciuda potentialului turistic, localnicii considera ca drumul montan ar putea avea un impact redus asupra dezvoltarii regiunii, afectata de declinul industriei miniere si de scaderea populatiei.
Denumirea „Drumul Regelui” provine din legenda conform careia traseul forestier ar fi fost folosit in perioada interbelica de familia regala pentru deplasari intre Castelul de la Savarsin si statiunea termala Vata de Sus. Localnicii spun insa ca vechiul drum era greu practicabil chiar si cu carele, fiind utilizat doar pentru accesul la paduri si pasuni, iar in timp a devenit aproape impracticabil.












