PNRR a lasat in urma o imagine contradictorie in infrastructura: pe de o parte, proiecte precum Autostrada Moldovei A7 care au avansat intr-un ritm greu de imaginat in urma cu cativa ani, iar pe de alta parte investitii eliminate din program, santiere blocate de proceduri si constructori obligati sa sustina din propriul cash-flow lucrari pentru care platile statului au venit cu luni de intarziere.
Reprezentantii Patronatului Societatilor din Constructii – filiala Transilvania/Cluj spun ca urmatorul exercitiu financiar european nu mai poate porni dupa aceleasi reguli.
Unul dintre cele mai puternice exemple prezentate de Vlad Muresan, prim-vicepresedinte PSC Transilvania este chiar infrastructura rutiera. In opinia sa, A7 arata ce poate produce o finantare europeana atunci cand exista un proiect care ajunge efectiv in executie: legatura Moldovei cu Bucurestiul s-a schimbat radical, pana in punctul in care acesta sustine ca deplasarea dintre Iasi si Capitala poate deveni mai rapida decat cea dintre Cluj si Bucuresti.
Exemplul este cu atat mai relevant pentru constructorii din Transilvania cu cat marile conexiuni rutiere ale regiunii sunt inca incomplete.
Bugetul programului a trecut, potrivit datelor prezentate de Vlad Muresan, de la 29,18 miliarde de euro in 2021 la 28,51 miliarde in 2023, apoi la aproximativ 21,4 miliarde si, dupa ultima renegociere, la aproximativ 20,1 miliarde de euro.
Reducerile au insemnat inclusiv renuntarea la proiecte pentru care timpul ramas nu mai permitea finalizarea in conditiile asumate.
De aici vine una dintre principalele concluzii ale constructorilor: urmatoarele programe europene ar trebui sa finanteze cu prioritate proiecte suficient de mature pentru a putea intra rapid in executie, nu liste supradimensionate de investitii care abia ulterior incep sa treaca prin proiectare, avizare, autorizare si achizitii. Vlad Muresan a criticat selectarea unor obiective mai degraba pe criterii politice decat in functie de gradul lor real de pregatire, descriind PNRR drept o „saorma cu de toate”.
O alta vulnerabilitate scoasa la suprafata de program tine de utilitati. Constructorii reclama situatii in care lucrarile principale pot ajunge aproape de finalizare, dar obiectivul nu poate deveni functional deoarece racordurile electrice nu sunt gata. PSC Transilvania sustine ca problema apare pe numeroase santiere si ca asemenea blocaje au contribuit inclusiv la necesitatea unor derogari pentru investitii ajunse la aproximativ 95% stadiu fizic.
La problemele administrative se adauga presiunea financiara transferata asupra constructorilor. Potrivit cifrelor prezentate de patronat, sectorul constructiilor ar reprezenta aproximativ 9,5 miliarde de euro din PNRR, iar valoarea lucrarilor realizate ar fi ajuns la circa 6 miliarde de euro. Din acestea, companiile ar fi incasat insa numai aproximativ 3 miliarde de euro.
Diferenta inseamna, in interpretarea reprezentantilor industriei, ca firmele au ajuns sa finanteze temporar proiectele statului din resurse proprii sau prin creditare. Sunt reclamate cazuri in care facturile sunt achitate dupa sase-sapte luni sau chiar mai tarziu, motiv pentru care constructorii sustin introducerea unui termen maxim de 60 de zile pentru plata facturilor acceptate.
Constructorii cer schimbarea regulilor din licitatii
Experienta ultimilor ani readuce in discutie si modul in care sunt atribuite contractele publice. Gabriel Silaghi, vicepresedinte al organizatiei, considera gresita dependenta de pretul cel mai mic, in conditiile in care o oferta foarte ieftina in etapa licitatiei poate fi urmata in executie de costuri suplimentare.
Directia sustinuta de patronat este cresterea ponderii criteriilor de calitate, inovare si capacitate tehnica. In acelasi registru intra propunerea privind certificarea constructorilor, astfel incat accesul la contracte sa reflecte experienta si capacitatea efectiva a unei companii de a executa categoria respectiva de lucrari.
Reprezentantii PSC admit ca responsabilitatea pentru problemele de pe santiere nu apartine exclusiv statului. Exista firme care isi respecta obligatiile si firme care nu reusesc sa livreze, iar tocmai aceasta diferenta ar trebui surprinsa printr-un sistem de clasificare bazat pe competente reale. In acelasi timp, mecanismul nu ar trebui transformat intr-o noua bariera birocratica sau intr-un sistem care avantajeaza automat constructorii mari.
Bilantul facut la Cluj pune astfel fata in fata doua rezultate ale aceluiasi PNRR. A7 este prezentata drept dovada ca un program european poate schimba intr-un interval scurt harta infrastructurii Romaniei, in timp ce proiectele nepregatite, procedurile greoaie, racordurile la utilitati si platile intarziate arata unde sistemul a pierdut timp si bani.
