Premiera pe A7:  UMB a deschis oficial sectorul Adjud – Bacau

Autostrada Moldovei A7 a fost extinsa oficial pana la Bacau. Luni, 31 august, la ora 16:00, circulatia a fost deschisa pe cei 47,1 kilometri dintre Adjud si Bacau Sud, construiti de grupul UMB. 

Odata cu aceasta inaugurare, Bucurestiul si Bacaul sunt legate pentru prima data exclusiv prin autostrada. Traseul, de aproximativ 310,6 kilometri, se desfasoara pe A3 si A7 si poate fi parcurs in mai putin de trei ore, in conditii normale de trafic.

Cei 47,1 kilometri deschisi se adauga celor 194,52 kilometri ai A7 aflati deja in exploatare intre Ploiesti si Adjud. Autostrada Moldovei ajunge astfel la 241,62 kilometri deschisi circulatiei, iar reteaua nationala depaseste 1.477 de kilometri de autostrada si drum expres.

Deschiderea a avut loc chiar in ultima zi de implementare a PNRR, un termen important pentru finantarea europeana a A7. Autostrada Moldovei este una dintre cele mai mari investitii de transport incluse in program, cu o componenta nerambursabila de aproape doua miliarde de euro.

Ultimele saptamani de lucru s-au concentrat in special pe sectorul Racaciuni – Bacau, unde mai multe structuri si conexiuni importante trebuiau finalizate pentru ca traficul sa poata fi deschis pana la termen.

UMB a mobilizat pe acest lot peste 1.000 de muncitori si aproximativ 400 de utilaje. Unul dintre punctele critice a fost viaductul de la Cleja, cu o lungime de 1.215 metri, unde constructorul a concentrat inclusiv 15 macarale si echipe numeroase de fierari si dulgheri.

La inceputul lunii august, viaductul ajunsese la aproximativ 90%, pasajul din zona Nicolae Balcescu la 95%, iar nodul Bacau Sud la aproximativ 80%. In paralel, constructorul a accelerat asfaltarea si lucrarile necesare conectarii noilor sectoare la Varianta Ocolitoare Bacau.

Pe Adjud – Racaciuni, lucrarile erau deja practic finalizate, cu un progres de peste 99%, astfel ca posibilitatea deschiderii intregului sector de 47 de kilometri a depins in ultima parte a lunii in special de finalizarea lucrarilor din apropierea Bacaului.

O etapa esentiala pentru inaugurare a fost racordarea A7 la Varianta Ocolitoare Bacau, construita tot de UMB si deschisa in decembrie 2020.

Pentru executarea conexiunilor, circulatia pe centura a fost inchisa temporar incepand cu 17 august. In mai putin de doua saptamani au fost realizate lucrarile necesare pentru integrarea noilor tronsoane in infrastructura existenta.

In perioada urmatoare este asteptata si extinderea circulatiei cu aproximativ patru kilometri pana la nodul Bacau Nord. Odata finalizate racordarile, va fi asigurata inclusiv conexiunea cu DN2F spre Vaslui.

Principalul efect al inaugurarii este eliminarea DN2 din traseul dintre Adjud si Bacau pentru traficul care vine dinspre Bucuresti.

Pana acum, autostrada se termina la Adjud, iar deplasarea spre Bacau continua pe drumul national, cu traversarea localitatilor si toate limitarile specifice unei sosele cu o banda pe sens. 

A7 ajunge astfel la 241,62 kilometri aflati in exploatare intre Ploiesti si Bacau, consolidandu-si pozitia drept unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructura rutiera executate in ultimii ani in Romania.

Deschiderea pana la Bacau nu inseamna si finalul lucrarilor pe Autostrada Moldovei. Imediat la nord continua unul dintre cele mai mari santiere rutiere active din Romania: cei aproximativ 77,4 kilometri dintre Bacau si Pascani.

Toate cele trei loturi sunt construite de UMB, iar mobilizarea indicata pentru intregul sector ajunge la aproximativ 5.000 de muncitori.

Lotul 1 Saucesti – Trifesti se afla la aproximativ 62%, Lotul 2 Trifesti – Gheraiesti la 55,5%, iar Lotul 3 Mircesti – Pascani la aproximativ 52%. Pe primul lot asfaltul a fost asternut pe intreaga lungime, in timp ce pe ultimul sector se lucreaza inclusiv la viitorul nod de mare viteza din zona Pascani.

Aceste contracte trec insa intr-o noua etapa din punct de vedere financiar. Termenul PNRR a expirat pe 31 august fara ca Bacau – Pascani sa fie terminat, iar lucrarile ramase vor trebui sustinute din alte surse. Premierul interimar Ilie Bolojan a anuntat deja ca finantarea va continua de la bugetul de stat in perioada urmatoare.

Dupa deschiderea Adjud – Bacau, centrul de greutate al A7 se muta spre nord. Autoritatile urmaresc deschiderea etapizata a autostrazii spre zona Roman – Sabaoani, in timp ce finalizarea legaturii pana la Pascani este estimata pentru inceputul anului 2027.

Dincolo de Pascani, coridorul de mare viteza urmeaza sa continue spre Suceava si ulterior spre frontiera de nord, prin legatura Suceava – Siret.

CineConstruiește.ro este watchdog-ul care monitorizează proiectele de infrastructură din România și companiile care le execută.

Contact Info

Social Media