Proiectul centurii municipiului Botosani are toate conditiile indeplinite pentru inceperea lucrarilor, insa semnarea contractului este blocata din cauza unei situatii procedurale. Desi finantarea este asigurata, autorizatia de construire a fost emisa, iar constructorul a fost desemnat lipseste comunicarea motivarii unei decizii a Curtii de Apel Bucuresti.
Potrivit directorului general al ADI „Zona Metropolitana Botosani”, Florin Egner din punct de vedere administrativ si financiar proiectul este pregatit existand toate aprobarile necesare, inclusiv hotararea de guvern privind utilitatea publica. Cu toate acestea, procedura nu poate avansa fara documentul oficial al instantei.
Licitatia pentru proiectare si executie lansata in aprilie 2024 a fost finalizata, iar oferta castigatoare a fost desemnata in aprilie 2025. Procesul a fost insa contestat de doua ori. Una dintre contestatii a fost solutionata si retrasa, in timp ce a doua a ajuns la Curtea de Apel Bucuresti care a dispus o reevaluare pentru un capat de cerere.
Desi instanta a pronuntat o decizie in decembrie 2025, motivarea acesteia nu a fost transmisa oficial pana in prezent. Autoritatea contractanta a solicitat in mod formal urgentarea comunicarii, insa pana acum nu a primit raspuns ceea ce impiedica parcurgerea etapelor legale urmatoare.
Proiectul beneficiaza de finantare prin Programul Transport 2021–2027 si este realizat in parteneriat cu Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere, beneficiarul fiind ADI „Zona Metropolitana Botosani”, iar Ministerul Transporturilor fiind ordonatorul principal de credite.
Valoarea estimata a contractului este de 258,5 milioane lei fara TVA, iar in cadrul procedurii au fost depuse sapte oferte din partea unor companii si asocieri printre care Onur Taahhut, Eky-Sam, Autotehnorom, Ibb-Hib Romania, dar si mai multe asocieri de firme romanesti si internationale.
Sursa foto: Moldovainvest.eu












