In cadrul studiului de fezabilitate pentru Drumul de Mare Viteza Bucuresti – Giurgiu sunt analizate 16 alternative de traseu, a informat CNIR. Proiectul a ajuns in etapa analizei multicriteriale unde fiecare varianta este evaluata dupa criterii tehnice, financiare, de mediu si sociale.
Cele 16 variante acopera toate posibilitatile de conectare cu reteaua rutiera existenta si viitoare: Autostrada A0 Bucuresti, A1 Bucuresti – Pitesti, A2 Autostrada Soarelui, Centura Giurgiu, viitoarea Autostrada A6 Bucuresti – Alexandria si noul Pod peste Dunare Giurgiu – Ruse II.
Dupa finalizarea analizei, vor fi selectate cele mai bune doua variante, care vor intra in etapa urmatoare de evaluare detaliata. Varianta finala de traseu va putea fi confirmata insa exclusiv dupa ce va fi stabilita pozitia noului pod peste Dunare, un element care conditioneaza intregul proiect.
Contractul pentru studiul de fezabilitate a fost semnat in decembrie 2025 cu asocierea Activ Proiectare Infrastructura (lider) – Emay Uluslararasi Muhendislik, la o valoare de 33 de milioane de lei.
Durata totala este de 18 luni, din care 16 pentru studiu si doua luni pentru asistenta tehnica.
CNIR a solicitat proiectantului si o analiza comparativa intre structura rutiera din beton de ciment si cea din bitum, tinand cont de disponibilitatea materialelor din productie interna si import.
Initial, contractul fusese atribuit asocierii Proiect Construct Regiunea Transilvania – Roads Design, dar o contestatie admisa de CNSC a dus la reevaluare si desemnarea lui Activ Proiectare drept castigator.
CNIR subliniaza ca proiectul capata o urgenta suplimentara in contextul in care lucrarile la Autostrada Ruse – Veliko Tarnovo de 133 de kilometri, care va asigura legatura cu Sofia, Grecia si Turcia, au inceput recent si pe tronsonul Ruse – Byala.
Drumul de Mare Viteza Bucuresti – Giurgiu ar fi primul drum rapid de la frontiera cu Bulgaria si ar completa un coridor european care leaga Bucurestiul de Sofia prin cel mai scurt traseu posibil.











