Amplasamentul Spitalului Regional de Urgenta Cluj a fost predat catre antreprenorul turc CCN Altyapi, marcand inceperea efectiva a lucrarilor de constructie pe Pachetul 2 al investitiei. Contractul are o valoare de aproape 1,8 miliarde de lei fara TVA si o durata de executie de 40 de luni.
Termenul de finalizare a fost impins pana la 20 decembrie 2029, dupa ce contestatiile si complexitatea tehnica au generat decalaje fata de planificarile initiale:
„Acest moment reprezinta trecerea de la etapa lucrarilor preliminare la constructia propriu-zisa a viitorului spital regional, care va deservi pacientii din regiunea de nord-vest si va consolida capacitatea sistemului public de sanatate”, transmite ANDIS.
Atribuirea contractului catre CCN Altyapi a parcurs un traseu sinuos. Din cinci contestatii depuse impotriva rezultatului initial, CNSC a admis-o pe cea a asocierii Con-A Operations – Concelex – Constructii Erbasu – Bog’Art, dispunand reevaluarea limitata a ofertei CCN de la etapa verificarii documentelor privind experienta similara.
Curtea de Apel Bucuresti a rasturnat insa decizia CNSC, admitand plangerea firmei turcesti, iar CCN Altyapi a ramas antreprenor.
Asocierea de constructori romani a depus recurs, care a fost respins. Astfel, un consortiu format din patru dintre cele mai importante companii romanesti de constructii a fost inlaturat in favoarea aceluiasi constructor turc care executa si Spitalul Regional Iasi.
CCN Altyapi va construi simultan doua din cele trei spitale regionale ale Romaniei: Cluj si Iasi. La Iasi, constructorul a executat peste un sfert din cei 22.000 de piloti forati, iar lucrarile respecta graficul. La Cluj, executia abia incepe, cu 40 de luni pana la finalizare.
Pe santierul din Iasi, CCN conduce o asociere de 15 firme, iar contractul pentru cladirea principala este de 1,7 miliarde de lei.
Noul spital va avea 850 de paturi, 20 de sali de operatie si circa 3.000 de angajati.
Asa cum am relatat in articolele anterioare, amplasamentul SRU Cluj a fost afectat de decizia Primariei Cluj-Napoca de a muta o parte din terenul destinat spitalului pentru proiectul de metrou al lui Gulermak, fara hotarare de Guvern.
Curtea de Conturi a semnalat aceasta situatie, iar impactul asupra proiectului spitalicesc a contribuit la intarzierile acumulate.
Trei spitale regionale, trei stadii diferite
Din cele trei spitale regionale in constructie, SRU Craiova este cel mai avansat: asocierea Constructii Erbasu – Concelex – Con-A – Bog’Art a ajuns la 89% cu infrastructura si suprastructura urcand pe niveluri, cu 600 de persoane zilnic pe santier.
SRU Iasi este in faza de consolidare a terenului, cu CCN la peste 25% din pilotii forati. SRU Cluj abia incepe executia propriu-zisa, cu cel mai indepartat termen de finalizare din cele trei.
Ironia situatiei de la Cluj este ca asocierea romaneasca Con-A – Concelex – Erbasu – Bog’Art, care construieste SRU Craiova cu un ritm exemplar, a fost inlaturata de instanta de pe SRU Cluj in favoarea unui constructor turc care nu a demonstrat inca un ritm comparabil.
La Craiova, constructorii romani livreaza. La Cluj, constructorul turc abia preia amplasamentul. La Iasi, acelasi constructor turc lucreaza conform graficului dar este inca in faze incipiente.











