Dupa mai bine de trei ani pierduti in etapa documentatiilor, Autostrada Brasov–Fagaras se apropie in sfarsit de licitatia pentru proiectare si executie. Studiul de fezabilitate, care trebuia predat inca din mai 2023, a fost finalizat abia in primavara acestui an, iar intre timp proiectul a obtinut acordul de mediu si celelalte avize necesare.
Urmatorul pas este scoaterea la licitatie a celor aproape 50 de kilometri care vor continua A13 spre Brasov.
Intarzierea acumulata inainte ca proiectul sa ajunga macar la constructor contrasteaza cu situatia sectorului Sibiu–Fagaras. Acolo, toate cele patru loturi sunt deja in executie, iar Makyol lucreaza pe aproximativ 68 de kilometri. Practic, pana cand Brasov–Fagaras a reusit sa inchida etapa studiilor si avizelor, pe tronsonul vecin santierele au ajuns deja la stadii de pana la 51%.
Viitoarea autostrada dintre Brasov si Fagaras va avea aproximativ 49,3 kilometri si trei noduri rutiere, amplasate la Codlea Sud, Codlea Nord si Sercaia. Traseul include 49 de poduri, pasaje si viaducte, precum si trei tuneluri cu o lungime cumulata de aproximativ 800 de metri. Acestea vor avea inclusiv rolul de a mentine culoarele de deplasare pentru fauna salbatica.
Proiectul a fost gandit initial ca o continuare a Autostrazii Transilvania, dar ulterior a fost integrat in A13 Sibiu–Brasov–Bacau. Brasov–Fagaras va continua astfel autostrada aflata deja in executie intre Sibiu si Fagaras, formand impreuna o legatura de mare viteza de peste 100 de kilometri.
Pe sectorul aflat deja in santier, constructorul turc Makyol a castigat toate cele patru loturi. Proiectarea a inceput in 2023, iar lucrarile propriu-zise au pornit etapizat intre aprilie si octombrie 2025. In prezent, stadiile fizice sunt cuprinse intre aproximativ 23% si 51%, cele mai avansate fiind loturile 2 si 3, in zona Avrig–Arpasu de Jos–Sambata de Sus.
Situatia este diferita pe lotul 1, dinspre Sibiu, unde progresul este mai redus. Una dintre lucrarile importante executate acum este viitorul nod de la Boita, prin care A13 se va conecta cu A1. Interventiile necesare acestei conexiuni au dus inclusiv la restrictii de circulatie pe autostrada existenta.
Pentru Sibiu–Fagaras exista deja un calendar de deschidere: cele patru loturi ar urma sa intre etapizat in circulatie intre octombrie 2027 si noiembrie 2028. CNAIR considera ca ritmul actual ar putea permite devansarea unor termene, insa acestea raman dependente de evolutia lucrarilor pe fiecare contract.
Foto: Catalin Drula/Facebook










