Investitie de 404 milioane lei pentru linia CF Palas – Port A

CFR SA a lansat procedura de achizitie pentru modernizarea liniei feroviare CF 816 Palas – Port A, un proiect evaluat la aproximativ 404 milioane de lei fara TVA care vizeaza imbunatatirea accesului feroviar catre Portul Constanta. 

Licitatia a fost publicata in SEAP, iar termenul limita pentru depunerea ofertelor este 5 mai 2026.

Proiectul urmareste crearea unui al doilea acces feroviar catre platformele portuare, in contextul cresterii traficului de marfa si al necesitatii de a fluidiza transportul pe aceasta ruta strategica. Din valoarea totala a contractului, peste 361 de milioane de lei sunt alocati lucrarilor de executie, iar aproximativ 12,4 milioane de lei sunt destinati proiectarii. 

Finantarea este asigurata de la bugetul de stat.

Contractul are o durata de 32 de luni, impartita intre etapa de proiectare (6 luni), perioada de avizare (2 luni) si executia propriu-zisa a lucrarilor (24 de luni) la care se adauga o garantie de 60 de luni dupa finalizare.

Una dintre componentele centrale ale proiectului este reabilitarea Tunelului Palas, construit in 1900 dupa planurile inginerului Anghel Saligny. Tunelul, neutilizat de peste trei decenii din cauza degradarii si a infiltratiilor va fi consolidat modernizat si extins cu aproximativ 200 de metri, cu pastrarea elementelor originale din piatra.

Lucrarile includ si electrificarea liniei CF 816, modernizarea instalatiilor de semnalizare prin introducerea unui sistem BLAI, precum si adaptarea sistemelor de centralizare din statia Palas. In paralel, vor fi realizate lucrari pentru gestionarea apelor, necesare pentru eliminarea infiltratiilor si protejarea infrastructurii.

Atribuirea contractului se va face pe baza criteriului „cel mai bun raport calitate-pret” in care componenta financiara are o pondere de 40%, iar restul punctajului va fi acordat pentru experienta echipei propuse, metodologia de implementare si perioada de garantie.

Documentatia tehnica a fost elaborata de Institutul de Studii si Proiectari Cai Ferate (ISPCF), iar proiectul este considerat esential pentru cresterea capacitatii de transport feroviar de marfa si consolidarea rolului Portului Constanta in lanturile logistice nationale si europene.

 

Foto: CFR SA

CineConstruiește.ro este watchdog-ul care monitorizează proiectele de infrastructură din România și companiile care le execută.

Contact Info

Social Media