Haosul proiectelor din estul Bucurestiului: A0 Nord s-ar putea deschide in octombrie, dar Nodul DN3 este amanat oficial pana in 2029 

Lotul 3 al A0 Nord ar putea fi deschis in jurul datei de 20 octombrie, insa pentru estul Capitalei aceasta inaugurare rezolva doar o parte din problema. Nodul care va conecta efectiv autostrada cu DN3 nu este construit, largirea DN3 se afla inca inaintea executiei, iar modernizarea vechii Centuri intre Pantelimon si Afumati continua. 

Calendarul prezentat de secretarul de stat Irinel Scriosteanu arata ca unele dintre aceste legaturi vor mai avea nevoie de cel putin doi ani.

Primul pas este finalizarea celor 8,6 kilometri dintre Pantelimon si Afumati. Constructorul chinez CCECC a depasit 97% progres fizic si lucreaza acum inclusiv la ultima zona unde mai trebuie asternut asfalt, rampa dinspre Branesti a pasajului DN3. Scriosteanu estimeaza ca mobilizarea din ultima perioada ar putea permite deschiderea lotului in jurul datei de 20 octombrie.

Odata cu Lotul 3 va putea fi pus in circulatie si Lotul 4, finalizat de UMB inca din vara, dar ramas fara functionalitate rutiera de unul singur. Deschiderea celor doua sectoare va extinde astfel considerabil reteaua utilizabila a A0 in jurul Bucurestiului si va permite noi conexiuni intre autostrazile care ajung in Capitala.

Ramane insa o problema importanta chiar in zona DN3. Pasajul aflat acum in lucru permite DN3 sa treaca peste A0, dar nu asigura si intrarea sau iesirea de pe autostrada. Nodul rutier A0 – DN3 nu a fost inclus in configuratia initiala a proiectului si este tratat printr-o investitie separata.

Proiectarea acestei conexiuni a fost intre timp realizata, fiind prevazuta o configuratie care include sensuri giratorii pe DN3. Potrivit lui Scriosteanu, executia se afla in procedura de licitatie, iar lucrarile ar putea incepe cel mai devreme spre sfarsitul verii 2027. 

Cu o durata estimata la aproximativ un an si jumatate, nodul ar putea ajunge la final abia la inceputul lui 2029.

In paralel trebuie rezolvata si capacitatea DN3. Este pregatita largirea la patru benzi a unui sector de aproximativ cinci kilometri dintre Pantelimon si intersectia cu DJ301B spre Branesti – Ganeasa, astfel incat legatura dintre Bucuresti, actuala Centura si A0 sa poata prelua un volum mai mare de trafic.

Studiul de fezabilitate al proiectului a fost avizat in septembrie, iar solutia propusa include cate doua benzi pe sens, zona mediana, parapete, un pasaj peste calea ferata si DNCB, un pod peste paraul Tanganu, trotuare, piste pentru biciclete, iluminat si amenajari pentru transportul public. Investitia este estimata la 432,7 milioane de lei fara TVA, cu 24 de luni prevazute pentru executie. Deocamdata insa nu exista un termen cert pentru finalizarea acestui sector.

O alta piesa importanta ramane vechea Centura a Bucurestiului. Sectorul DNCB din est, intre zona Pantelimon si Afumati, continua sa astepte finalizarea modernizarii. Scriosteanu indica sfarsitul anului 2027 drept reper pentru terminarea lucrarilor.

Prin urmare, deschiderea A0 Nord in octombrie nu inseamna ca infrastructura din estul Bucurestiului va fi complet rezolvata. Autostrada ar putea deveni circulabila in cateva saptamani, dar accesul direct din DN3 spre A0 ar putea veni abia in 2029, largirea DN3 nu are inca un calendar cert de finalizare, iar modernizarea DNCB este indicata pentru sfarsitul lui 2027. 

CineConstruiește.ro este watchdog-ul care monitorizează proiectele de infrastructură din România și companiile care le execută.

Contact Info

Social Media