Guvernul a aprobat declansarea procedurilor de expropriere pentru continuarea lucrarilor pe Sectiunea 2 Boita – Cornetu a Autostrazii Sibiu – Pitesti.
Masura vizeaza 410 imobile aflate in proprietate privata, cu o suprafata totala de 198.648 de metri patrati, in localitatile Boita si Turnu Rosu din judetul Sibiu si in comunele Caineni si Racovita din judetul Valcea.
Despagubirile aprobate se ridica la aproximativ 2,108 milioane de lei, asigurate de la bugetul de stat prin Programul Transport finantat din Fondul de Coeziune 2021-2027.
Este a treia unda de exproprieri pe aceasta sectiune, dupa cele doua runde anterioare care au vizat amplasamentul principal al autostrazii. Noile exproprieri se refera la amplasamentul suplimentar al proiectului, terenuri necesare pe masura ce proiectarea tehnica detaliata identifica suprafete suplimentare fata de cele prevazute initial in studiul de fezabilitate.
Pe un tronson montan de 31,33 de kilometri cu 7 tuneluri, 24 de poduri si 24 de viaducte, proiectarea in detaliu a fiecarei structuri genereaza inevitabil nevoi suplimentare de teren: pentru organizari de santier, drumuri de acces, depozite temporare de material excavat, platforme pentru macarale si zone de protectie in jurul portalurilor de tunel.
Hotararea de Guvern include si inventarierea terenurilor aflate in proprietatea statului si a unitatilor administrativ-teritoriale care se suprapun cu amplasamentul suplimentar.
Aprobarea exproprierilor vine intr-un moment critic. Asocierea turca Mapa – Cengiz lucreaza in prezent pe doar aproximativ 45% din traseu, in absenta acordului de mediu revizuit care ar debloca restul sectorului.
Stadiul fizic general este de 12,6% la patru ani si jumatate de la semnarea contractului de 4,25 miliarde de lei.
Cele patru localitati vizate de exproprieri, Boita, Turnu Rosu, Caineni si Racovita, se afla exact pe traseul Vaii Oltului, in zona unde sunt concentrate cele sapte tuneluri si cele mai dificile structuri ale autostrazii. Tunelul Robesti de 900 de metri este strapuns si la 36%, Tunelul Boita 1 la 29% si Tunelul Balota la 4%. Celelalte patru tuneluri, inclusiv Caineni de 1.536 de metri, nu au inceput.
Aprobarea exproprierilor elibereaza terenul. Dar fara acordul de mediu revizuit, constructorul nu poate utiliza pe deplin aceste terenuri pentru extinderea fronturilor de lucru. Secretarul de stat Horatiu Cosma a anuntat ca finalizarea procedurii de mediu este estimata in aceasta vara. Fiecare luna de intarziere inseamna ca terenurile expropriate stau nefolosite, iar banii de despagubiri sunt cheltuiti fara efect imediat pe santier.











