Premiera pe Autostrada A0 Nord: Grinzi de ultima generatie montate in ritm alert pentru deschiderea conexiunii DN1A – DN1 inainte de termen 

Pe santierul Lotului 1 al Autostrazii A0 Nord se lucreaza non-stop in aceasta saptamana pentru montarea unui tip de grinzi folosit in premiera pe infrastructura rutiera din Romania. Grinzile de tip mixt metal-beton (VFT) cu o durata de viata de 120 de ani si un impact redus asupra mediului, sunt montate in operatiuni nocturne la pasajul peste raul Colentina, CF 300 Bucuresti – Ploiesti si CF Mogosoaia – Buftea, o structura de 650 de metri.

Potrivit constructorului Retter Group, care a postat imagini pe pagina de Facebook, luni seara au fost montate primele trei grinzi dintr-un total de 24, intr-o operatiune contracronometru. Echipele au avut la dispozitie doar doua ore si jumatate, in loc de cele patru prevazute initial, cat timp a fost oprit traficul feroviar si intrerupta tensiunea pe linia de cale ferata. 

Operatiunile nocturne vor continua pe parcursul intregii saptamani, obiectivul constructorului fiind montarea tuturor celor 24 de grinzi VFT la structura 7. „La fel vom proceda si la noapte si in urmatoarele doua nopti”, transmite Retter Group.

Constructorul isi mentine angajamentul de a finaliza sectiunea dintre DN1A (Mogosoaia – Buftea) si DN1 (Corbeanca) cu opt luni mai devreme fata de termenul contractual din aprilie 2027. 

Asa cum am relatat intr-un articol recent, stadiul fizic pe cei 17,5 kilometri ai Lotului 1 era de 47% la inceputul lunii aprilie, cu 760 de muncitori si 363 de utilaje pe santier. 

Finalizarea acestui lot va realiza legatura intre Autostrada A1 si DN1, un segment esential pentru functionarea semi-inelului nordic al centurii Bucurestiului.

 

Foto: Retter Group/Facebook

CineConstruiește.ro este watchdog-ul care monitorizează proiectele de infrastructură din România și companiile care le execută.

Contact Info

Social Media