Lucrari feroviare de 1,1 milioane lei pe ruta Pascani–Ruginoasa

Sucursala Regionala de Cai Ferate Iasi a finalizat procedura de achizitie publica pentru realizarea unor lucrari de modernizare pe linia II 610 Pascani – Iasi, pe tronsonul cuprins intre statiile Pascani si Ruginoasa. 

Interventia este necesara pentru aducerea infrastructurii feroviare la standarde mai ridicate de siguranta si exploatare, in contextul uzurii elementelor existente.

La licitatie au fost depuse patru oferte, iar contractul a fost atribuit firmei Con Metal CF SRL pentru suma de 1,1 milioane de lei. Proiectul prevede modernizarea structurii caii ferate prin inlocuirea traverselor uzate cu traverse din beton precomprimat, compatibile cu sina tip 60 si cu prindere elastica, inclusiv o supralargire de 10 milimetri, menita sa imbunatateasca comportarea liniei in exploatare.

Semnarea contractului si emiterea ordinului de incepere sunt conditionate de aprobarea Bugetului de Stat si de alocarea creditelor de angajament. 

Conform estimarilor actuale, demararea lucrarilor este asteptata la sfarsitul primului trimestru sau la inceputul celui de-al doilea trimestru din 2026. Durata de executie este stabilita la 90 de zile, iar finantarea este asigurata din bugetul de stat, prin credite de angajament.

 

Con Metal CF SRL

Con Metal CF SRL este o companie romaneasca privata specializata in lucrari de infrastructura feroviara, incluzand modernizari de cale, lucrari de intretinere si operatiuni de inlocuire a materialelor specifice. 

Firma activeaza pe piata de profil de mai multi ani si colaboreaza cu entitati feroviare pentru proiecte de siguranta si imbunatatire a retelei nationale.

CineConstruiește.ro este watchdog-ul care monitorizează proiectele de infrastructură din România și companiile care le execută.

Contact Info

Social Media