Primaria orasului Eforie a atribuit un contract major pentru modernizarea infrastructurii rutiere, selectand compania SC Asfalt Dobrogea SRL pentru executia lucrarilor. Contractul, a carui valoare se ridica la 23.256.363,66 lei (echivalentul a aproximativ 4,6 milioane de euro), vizeaza modernizarea strazilor din ambele statiuni, Eforie Nord si Eforie Sud.
Procedura de atribuire s-a desfasurat sub forma unei proceduri simplificate, iar Asfalt Dobrogea SRL, cu sediul in Constanta, a fost desemnata castigatoare. Proiectul cuprinde lucrari de modernizare pe o lungime totala de 8.226,02 metri de strazi, acoperind tronsoane importante din cele doua statiuni.
In Eforie Nord vor fi modernizati in total 5.176,24 metri de strazi, incluzand artere principale precum Strada I. Gh. Duca si Bulevardul A.I. Cuza, care insumeaza peste 2,4 km. Lucrarile sunt prevazute pe o lungime de 3.049,78 metri, cu interventii majore pe Bulevardul Nicolae Titulescu, care masoara peste un kilometru.
Modernizarea va include refacerea structurii rutiere, lărgirea carosabilului unde este necesar, modernizarea strazilor pietruite, amenajarea de locuri de parcare si refacerea trotuarelor.
SC Asfalt Dobrogea SRL
Asfalt Dobrogea este o companie locala importanta in domeniul constructiilor de infrastructura rutiera, infiintata in 2008 in Constanta. Firma se ocupa in principal cu lucrari de constructii de drumuri si autostrazi.












