Drumul Baia Mare–Vatra Dornei, cu studii abia în 2027

Documentațiile necesare pentru construirea drumului de mare viteză Baia Mare – Vatra Dornei înregistrează întârzieri majore din cauza complexității stabilirii traseului și a etapelor de avizare. 

Deși contractele inițiale pentru studiile de fezabilitate (SF) au fost semnate încă din anul 2021, CNAIR anticipează acum ca finalizarea lor nu se va realiza mai devreme de sfârșitul anului 2026 sau chiar în prima jumatate a anului 2027. Această reprogramare va împinge demararea licitațiilor pentru proiectare și execuție spre finalul anului 2027 sau începutul anului 2028.

Reprezentanții companiei de stat explică faptul că principalele secțiuni ale drumului, Baia Mare – Bistrița și Bistrița – Vatra Dornei, s-au confruntat cu dificultăți notabile în etapa de Analiză Multicriterială a Traseului, întârzieri care nu sunt imputabile proiectantului. Proiectul necesita consultări extinse cu autoritățile locale și instituțiile avizatoare pentru a armoniza obiectivele CNAIR cu dezvoltările și constrângerile urbanistice existente.

O alta cauza majoră a decalajelor o reprezintă condiționarea unor studii de obținerea de acorduri și avize din partea altor instituții. Printre acestea se număra obținerea Acordului de Mediu, avizarea coridorului de expropriere de către OCPI și obținerea avizului de la Direcția Județeană de Cultură (pentru studiul arheologic). Aceste cerințe impun condiții și completări suplimentare, generând întârzieri neprevăzute în definitivarea documentațiilor necesare.

Structura viitorului drum de mare viteză:

Secțiune Caracteristici tehnice Estimare aprobare studiu de fezabilitate
Baia Mare – Bistrița Drum Expres Semestrul 1 al anului 2027
Bistrița – Vatra Dornei Autostradă Semestrul 4 al anului 2026

Pentru secțiunea Baia Mare – Bistrița, au fost deja avizate Studiul și Raportul Alternativelor de traseu în luna mai 2024, fiind definite traseele pentru Lotul 1 și Lotul 2. Secțiunea Bistrița – Vatra Dornei va avea caracteristici de autostradă, iar pentru aceasta varianta finală de traseu a fost deja avizată.

Așadar, deși studiul de fezabilitate pentru secțiunea mai complexă (Autostradă, Bistrița – Vatra Dornei) este așteptat să fie gata mai repede, procesul general de definitivare a documentațiilor rămâne unul anevoios.

CineConstruiește.ro este watchdog-ul care monitorizează proiectele de infrastructură din România și companiile care le execută.

Contact Info

Social Media