Centura orașului Mizil, inaugurată deși autostrada o face inutilă

Orașul Mizil din județul Prahova are în prezent, atât o autostradă în apropiere, cât și o centură ocolitoare recent construită.

Totuși, noua investiție, în valoare de peste 22 de milioane de euro, ridică semne de întrebare privind utilitatea ei, întrucât traseul se suprapune parțial cu sectorul Autostrăzii Moldovei (A7) deja dat în folosință pe tronsonul Ploiești–Buzău.

Decizia construirii centurii a fost luată în perioada mandatului fostului președinte al Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu.

Proiectul a fost continuat în paralel cu lucrările la A7, deși localitatea Mizil urma oricum să beneficieze de acces direct la autostradă. Centura are o lungime totală de 7,4 kilometri, cu o valoare de 110.017.268,95 lei (echivalentul a 22.452.503 euro).

La finalul lucrărilor, autoritățile locale au inaugurat centura doar pentru bicicliști. În prezent, nu a fost anunțată o dată oficială pentru deschiderea traficului rutier.

Conform localnicilor, investiția nu aduce beneficii directe traficului, având în vedere că autostrada preia deja fluxul principal de vehicule pe direcția Ploiești–Buzău.

CineConstruiește.ro este watchdog-ul care monitorizează proiectele de infrastructură din România și companiile care le execută.

Contact Info

Social Media