Constructorul chinez CCECC a inceput turnarea asfaltului pe ultima zona ramasa din lotul 3 al Autostrazii A0 Nord, rampa dinspre Branesti a pasajului care supra-traverseaza autostrada in proximitatea DN3.
Stadiul fizic al santierului a trecut de 97%, iar secretarul de stat Irinel Scriosteanu estimeaza darea in trafic in jurul datei de 20 octombrie. Pe rampa dinspre Pantelimon si pe partea centrala a pasajului, asfaltul este deja asternut.
Este singurul tronson de autostrada construit vreodata de o companie chineza in Romania, cu un contract semnat in aprilie 2023, un termen initial in noiembrie 2025 si o intarziere care va ajunge la 11 luni la momentul deschiderii, construit in Campia Romana, fara tuneluri sau viaducte care sa ridice substantial complexitatea executiei.
Pasajul de la DN3, punctul critic care a tinut in loc intregul lot luni de zile, este acum in faza finala. Hidroizolatia pe placa de suprabetonare este gata, panourile fonoabsorbante sunt montate, grinda de coronament este finalizata, balastul stabilizat este asternut pe ambele rampe, iar balustrada de protectie si sistemul de iluminat sunt in montaj.
Pe restul santierului se monteaza ultimele rosturi de dilatatie la pasaje, parapetele mediane si marginale si semnalizarea verticala si orizontala pe ultimele sectoare. Se lucreaza la sistemul ITS, la iluminat si la testarea tuturor sistemelor de siguranta.
Secretarul de stat Irinel Scriosteanu spune ca mobilizarea CCECC s-a imbunatatit in ultima perioada si considera posibila deschiderea in jurul datei de 20 octombrie. Accelerarea vine insa dupa o perioada lunga in care ritmul constructorului a fost criticat inclusiv de Asociatia Pro Infrastructura si de conducerea CNAIR.
UMB asteapta de patru luni
Deschiderea lotului 3 in jurul datei de 20 octombrie inseamna ca lotul 4, construit de UMB si gata din iunie, va fi in sfarsit deblocat dupa patru luni de asteptare. Cei 4,47 de kilometri ai lui UMB, inclusiv viaductul de 1,3 de kilometri peste Lacul Cernica, au stat muzeu toata vara si inceputul toamnei din cauza lotului vecin al chinezilor.
Deschiderea simultana a celor doua sectoare va schimba situatia pe A0 Nord. Impreuna cu Lotul 2, aflat deja in circulatie din decembrie 2024, soferii vor putea utiliza continuu semi-inelul nordic intre A3 Bucuresti – Ploiesti si DN3 Pantelimon.
Si costul Lotului 3 s-a modificat intre timp. CCECC castigase licitatia cu o oferta de 397,99 milioane de lei, formulata in conditiile pietei din 2020. In ianuarie 2024, contractul a fost majorat cu 10%, iar valoarea sa a ajuns ulterior la peste 489,5 milioane de lei fara TVA.
Daca deschiderea vine in jurul datei de 20 octombrie, asa cum estimeaza Scriosteanu, va fi sfarsitul unei sage care a durat sase ani de la lansarea licitatiei in 2020 pana la deschiderea in 2026. Trei ani de contestatii, un contract la pret de 2020 semnat in 2023, autorizatie pe jumatate de lot abia in 2024, mobilizare insuficienta cronica, act aditional de 10% si un lot vecin al UMB tinut in loc patru luni.
Lotul 3 al A0 Nord ramane prima si ultima autostrada construita de chinezi in Romania. Legislatia din 2021 a inchis usa constructorilor din state terte la licitatiile de infrastructura.











