Constructorii turci au castigat inca un contract major de infrastructura in Romania. Asocierea turco-romana Kalyon Insaat – MIS Grup a fost desemnata castigatoare pe lotul 6 Targu Jiu – Targu Carbunesti al drumului de mare viteza Craiova – Targu Jiu, cu o oferta de 1,99 miliarde de lei fara TVA.
Este acelasi Kalyon care a depus contestatie pe tronsonul 2 Targu Frumos – Letcani al Autostrazii A8, unde Danlin XXL a fost desemnat castigator si care liciteaza sistematic pe fiecare procedura majora de infrastructura din Romania.
Ce prevede lotul 6?
Lotul 6 Targu Jiu – Targu Carbunesti are 19,25 de kilometri si un contract de 1,99 miliarde de lei finantat prin Programul Transport 2021-2027. Durata de executie este de 34 de luni: 10 luni proiectare si 24 luni lucrari.
Pe traseu vor fi construite 25 de structuri, inclusiv un viaduct de 644 de metri la km 96+359 de complexitate tehnica ridicata, doua parcari de scurta durata echipate cu statii de incarcare pentru masini electrice, Nodul Rutier Targu Jiu care va asigura conexiunea cu Varianta Ocolitoare a municipiului si o descarcare provizorie la km 90+850 cu drum de legatura de un kilometru si intersectie giratorie spre DJ661.
Semnarea contractului va fi posibila dupa expirarea perioadei de depunere a contestatiilor. Avand in vedere ca Kalyon a contestat el insusi atribuirea pe tronsonul 2 al A8, nu ar fi o surpriza daca si acest contract ar fi contestat de competitori.
Drumul de mare viteza Craiova – Targu Jiu face parte din coridorul care va lega sudul Olteniei de Valea Jiului, o zona care traverseaza un declin economic accentuat dupa restructurarea industriei miniere si care are nevoie urgenta de conectivitate rutiera.
Lista constructorilor turci cu contracte active pe autostrazile si drumurile expres ale Romaniei se lungeste cu fiecare luna. Makyol construieste toate cele patru loturi ale A13 Sibiu – Fagaras cu 6,4 miliarde de lei. Ozaltin si Makyol au cel mai mare contract de infrastructura rutiera din Romania, de 6,62 miliarde de lei, pe lotul cu Tunelul Meses.
Nurol are contracte pe Centura Vest Timisoara si pe A8 Targu Mures – Miercurea Nirajului. Ozaltin construieste viaductele de pe A3 care tin in loc deschiderea a 42 de kilometri de autostrada.
Mapa – Cengiz executa Sectiunea 2 din Sibiu – Pitesti cu 4,25 miliarde de lei. Acum, Kalyon intra pe drumul expres Craiova – Targu Jiu.
Contractele cresc, dar performanta documentata pe santierele existente nu tine pasul. Pe A7 Pietroasele – Buzau, supervizorul Tecnic Consulting a cerut oficial reproiectarea panourilor de semnalizare montate de Nurol – Makyol dupa ce au cedat la viteze ale vantului sub limita de proiectare, iar producatorul turc Kissan nu ar detine proiectul de rezistenta.
Pe A0 Sud, Alsim Alarko a predat asfalt care se fisura inainte de inaugurare. Pe metroul din Cluj, Gulermak a incasat un miliard de lei fara sa fi sapat un metru de tunel. Pe calea ferata Cluj – Oradea, lotul 3 al asocierii FCC – Gulermak a fost gasit pustiu de jurnalisti. Pe A3, Ozaltin a obtinut prelungirea termenului pentru viaducte pana in februarie 2027.
Si totusi, aceiasi constructori continua sa castige contracte noi. Kalyon nu are proiecte finalizate in Romania pe care sa le poata arata ca referinta de calitate. Dar are un pret competitiv care il plaseaza in fata constructorilor europeni la evaluare.











