Grupul austriac Strabag a creat marca-umbrela Roxit pentru a reuni activitatile din domeniul materialelor de constructii din 12 tari europene, inclusiv Romania.
Aproximativ 3.000 de angajati lucreaza in 116 statii de beton, peste 70 de cariere, 17 gropi de nisip si pietris si o duzina de fabrici de emulsie bituminoasa si bitum modificat cu polimeri, producand anual aproximativ 3 milioane de metri cubi de beton si 24 de milioane de tone de piatra si pietris.
Sub marca Roxit vor colabora echipe specializate in etansarea rosturilor si frezare in constructii rutiere, productia de beton, fabricarea materialelor de constructii si izolatie pe baza de minerale si solutii de reciclare.
Portofoliul acopera intregul lant valoric al materialelor, de la extractia materiilor prime pana la reciclare si materiale secundare.
Lansarea Roxit vine intr-un moment in care Strabag isi consolideaza agresiv pozitia in Romania. Grupul austriac a realizat 510 milioane de euro in 2025, a semnat acordul pentru achizitia Bawi Construction si intrarea pe piata feroviara, contesta licitatii pe Autostrada A8 si depune oferte de la autostrazi pana la drumuri judetene si restaurarea Podului Maria Tereza din Sibiu.
Integrarea productiei de materiale de constructii sub o marca dedicata este relevanta si in contextul crizei de bitum semnalate recent de UMB pe piata romaneasca.
Strabag, prin reteaua Roxit cu fabrici proprii de emulsie bituminoasa si bitum modificat, are un avantaj competitiv fata de constructorii care depind exclusiv de furnizori externi pentru aprovizionarea cu asfalt.











