Primarul Emil Boc le promitea clujenilor ca de la 1 iulie vor circula autobuze pe benzi dedicate intre Floresti si Marasti. 1 iulie a venit, iar proiectul nu e înca gata.
Constructorul Viarom, acelasi care pe centura Clujului a ratat patru termene consecutive transformand si acest proiect intr-un exercitiu de amanare permanenta.
Ce trebuia sa fie gata acum: largirea de la 4 la 6 benzi pe cei 3,5 de kilometri intre Floresti si Podul Calvaria, piste de biciclete, trotuare, 154 de locuri de parcare relocate si, cel mai important, banda dedicata transportului public care ar fi fost prima de acest fel din Cluj pe o artera interurbana.
Ce este de fapt pe teren: sensul giratoriu de sub pasaj inexistent, asfalt final lipsa pe sectoare intregi, trotuare si piste incomplete, elemente de siguranta neterminate.
Termenul initial din contract era ianuarie 2026. A urmat 31 mai. Apoi sfarsitul verii. Apoi 15 august, dupa ce Viarom a cerut prelungire. Acum se vorbeste de septembrie.
Cinci termene pe o lucrare de 22,4 milioane de euro, semnata in august 2023 cu asocierea Viarom – Electrogrup. Lucrarile efective au inceput pe 28 mai 2024. Doi ani mai tarziu, santierul nu s-a inchis.
Efectul se propaga in lant. Fara strada gata, benzile dedicate nu pot fi trasate. Fara benzi dedicate, autobuzele stau in acelasi trafic cu toate celelalte masini. Fara transport public prioritizat, zecile de mii de navetisti din Floresti raman captivi in coloanele de pe DN1, cel mai aglomerat drum din Romania in afara Capitalei.
Intregul concept de mobilitate al zonei metropolitane, promis de Boc de ani de zile depinde de o lucrare pe care constructorul nu reuseste sa o finalizeze.
In urma cu un an, primarul anunta public ca va aplica sanctiuni constructorului daca nu respecta termenul. De atunci, termenele s-au mutat de trei ori, iar despre sanctiuni nu s-a mai auzit nimic.
Viarom, constructorul care nu reuseste sa termine 3,5 de kilometri de drum largit la Cluj, are in acelasi timp energie suficienta sa conteste la CNSC penalitatile de 400.000 de lei pe zi prevazute in documentatia centurii Podu Iloaiei din Iasi, argumentand ca sunt disproportionate. Acelasi Viarom apare si pe tronsonul 1 Cluj – Floresti al centurii metropolitane, unde a ratat patru termene si ca subcontractor pe drumul judetean DJ 106E din Marginimea Sibiului.
Clujul, orasul cu cele mai mari taxe si impozite locale din Romania, cu cel mai ambitios proiect de metrou din afara Capitalei si cu o centura metropolitana aflata in instanta, nu reuseste sa livreze nici macar o largire de drum de 3,5 de kilometri.
Metroul lui Gulermak nu are niciun metru de tunel dupa trei ani si un miliard de lei in avansuri. Centura este relicitata pe sase loturi dupa rezilierea Dimex. DN1 ramane santier deschis.
Iar primarul promite din nou ca totul va fi gata curand. Data viitoare: 1 septembrie. Pana atunci, navetistii din Floresti isi pot calcula singuri cate ore au pierdut in trafic de cand Boc a promis prima data ca le va rezolva problema.
Foto: media9











