Cum a reusit Umbrarescu sa deschida o cale ferata abandonata de 14 ani? Strategia prin care “Regele Asfaltului” a pus CFR-ul la treaba 

Dorinel Umbrarescu demonstreaza inca o data de ce este considerat cel mai influent om din infrastructura Romaniei. Achizitia combinatului siderurgic de la Otelu Rosu de catre grupul UMB forteaza redeschiderea liniei feroviare 215 Caransebes-Otelu Rosu.

Dupa 14 ani in care vegetatia a pus stapanire pe sine, Regionala CFR Timisoara a scos la licitatie materialele de reparatii in regim de urgenta. Miza? Umbrarescu are nevoie de cale ferata functionala pentru a transporta fierul beton produs la Otelu Rosu direct pe santierele sale de autostrazi.

Umbrărescu vrea sa integreze productia de otel in propriul grup folosind combinatul pentru a produce fier beton si sarma pentru constructii — materii prime necesare chiar pe santierele proprii de autostrazi si infrastructura. 

Sucursala Regionala de Cai Ferate Timisoara a demarat deja procedurile de achizitie pentru materialele necesare consolidarii liniei. In sistemul electronic de achizitii publice au fost publicate mai multe anunturi de licitatie vizand componente feroviare — placute de cauciuc, placute de polietilena si dibluri de plastic. 

Ultimul anunt publicat vizeaza achizitia de tirfoane, in valoare de aproximativ 270.000 de lei, cu termen de depunere a ofertelor pe 26 mai 2026. Documentatia precizeaza ca materialele sunt necesare pentru recondiționarea traverselor de beton existente in cale, in vederea consolidarii liniei intre statiile Caransebes Tiglarie si Otelu Rosu.

Echipele SRCF Timisoara au inceput deja lucrarile pregatitoare: „Pana acum am facut defrisari si urmeaza lucrari de consolidari la linie. In doua-trei luni linia va fi pusa in siguranta”, a declarat directorul SRCF Timisoara, Gheorghe Lupsan. 

„Redeschiderea efectiva pentru circulatie este insa conditionata de stadiul lucrarilor de pe lotul Caransebes-Lugoj, unde asocierea Railworks inregistra recent un stadiu fizic de 7,27%. „Un termen realist de repunere in functiune este o perioada de sase luni”, a mai precizat Lupsan, adaugand ca din toamna trenurile de marfa ar putea circula din nou pe linie.

Pe termen mai lung, SRCF Timisoara ia in calcul si reluarea circulatiei de calatori pe aceasta ruta: „Ne gandim ca in perspectiva sa poata circula si trenuri de calatori, pentru ca aceasta zona sa nu mai fie izolata”, a spus directorul sucursalei ceea ce arata ca redeschiderea liniei pentru marfa este doar primul pas dintr-un proiect mai amplu de reconectare feroviara a unei zone din Banat ramase in afara retelei functionale de transport de mai bine de un deceniu.

 

CineConstruiește.ro este watchdog-ul care monitorizează proiectele de infrastructură din România și companiile care le execută.

Contact Info

Social Media