Autostrada Moldovei ar putea ajunge in judetul Suceava mai devreme decat finalizarea integrala a tronsonului Pascani – Suceava.
Constructorul UMB si-a asumat sa urgenteze lucrarile pe primul lot astfel incat, din august 2027, traficul sa poata fi deschis pana la nodul rutier Dolhasca. De aici, soferii ar urma sa poata circula neintrerupt pe autostrada spre Bucuresti.
Anuntul a fost facut vineri, 28 august de presedintele Consiliului Judetean Suceava, Gheorghe Soldan care sustine ca termenul a fost stabilit in urma discutiilor purtate cu Ministerul Transporturilor, CNAIR si constructorul bacauan.
Este, practic, o noua tinta intermediara pentru A7. UMB nu ar trebui sa astepte finalizarea tuturor celor 62 de kilometri dintre Pascani si Suceava pentru a deschide circulatia, ci sa prioritizeze sectorul dintre Pascani si Dolhasca si sa faca functional nodul rutier prin care autostrada poate fi conectata la reteaua locala.
Promisiunea vine chiar in momentul in care A7 face un nou salt spre nord. De luni, odata cu deschiderea celor aproximativ 47 de kilometri dintre Adjud si Bacau, se va putea circula integral pe drum de mare viteza intre Bucuresti si Bacau. Urmatoarea mare provocare pentru UMB devine continuarea coridorului spre Pascani si, ulterior, intrarea efectiva in judetul Suceava.
Pentru tronsonul Pascani – Suceava, UMB controleaza practic intregul santier. Cele doua loturi, cu o lungime cumulata de aproximativ 62 de kilometri, au o valoare contractuala totala de aproape 6 miliarde de lei, fara TVA.
Fiecare contract are o durata de 30 de luni, dintre care sase luni sunt rezervate proiectarii si 24 de luni executiei. Noua tinta anuntata pentru august 2027 presupune insa ca UMB sa-si organizeze lucrarile astfel incat o parte din Lotul 1 sa poata deveni functionala inaintea finalizarii integrale a tronsonului.
Primul lot are 33 de kilometri si pleaca din nodul Pascani, continuand pana la Roscani, pe raza orasului Liteni. Contractul valoreaza 3,06 miliarde de lei fara TVA.
Dolhasca se afla pe acest lot, iar nodul de aici, conectat la DJ208I, este cel care poate transforma o bucata a santierului intr-un sector utilizabil independent. Tocmai acest punct ar urma sa fie prioritar pentru deschiderea anuntata de Gheorghe Soldan.
Lotul este insa departe de a fi unul simplu. Pe cei 33 de kilometri sunt prevazute trei noduri rutiere, la Tatarusi – Heci, Dolhasca si Roscani, dar si structuri de mari dimensiuni. Printre acestea se afla viaductul de 1.049 de metri peste DJ208 si calea ferata CF517, un alt viaduct de 604 metri peste raul Ruja si pasajul de 868 de metri peste paraul Pulpa, DJ208S si CF500.
Prin urmare, pentru ca promisiunea din august 2027 sa devina realitate, nu este suficient ca UMB sa avanseze cu terasamentele si asfaltul. Constructorul trebuie sa aduca la un stadiu functional toate structurile, conexiunile si elementele de siguranta necesare pe sectorul Pascani – Dolhasca, astfel incat acesta sa poata fi deschis independent de restul lotului.
Dincolo de Roscani incepe Lotul 2, care va duce A7 pana in zona municipiului Suceava si va pregati continuarea autostrazii spre Siret si frontiera cu Ucraina.
Acest sector are aproximativ 29 de kilometri si un contract de 2,86 miliarde de lei, fara TVA. Tot UMB il va proiecta si construi.
Pe traseu sunt prevazute nodurile Roscani si Dumbraveni, dar si o conexiune importanta pentru accesul catre Aeroportul International Suceava. Complexitatea lucrarilor este ridicata: sunt prevazute 44 de structuri, printre care un pod de aproximativ 845 de metri peste Siret si DJ208C si un pasaj de 625 de metri peste calea ferata.
Finalizarea acestui lot va muta capatul A7 pana in estul municipiului Suceava, de unde autostrada va putea continua ulterior spre Siret.
Foto: Gheorghe Soldan/Facebook










