ARL Cluj a ajuns la un stadiu fizic de 80% pe lotul Campulung – Fundata al DN73, iar constructorul intentioneaza sa finalizeze lucrarile pana la venirea iernii, cu cateva luni mai devreme fata de termenul contractual, stabilit pentru primavara anului viitor.
Daca ritmul se mentine, intregul DN73 dintre Campulung si Brasov ar putea fi complet modernizat pana la finalul anului 2026, dupa aproximativ 15 ani in care proiectul a trecut prin intarzieri, lucrari neterminate si rezilierea vechiului contract.
Pe lotul 1, dintre Campulung, judetul Arges, si Fundata, echipele ARL Cluj lucreaza in prezent la asternerea straturilor de baza, legatura si uzura, dar si la poduri, accesele la proprietati si sistemele pentru scurgerea apelor.
Constructorul vrea sa inchida cat mai multe dintre lucrari inainte de sezonul rece, chiar daca termenul contractual ii permite sa continue pana in primavara anului 2027. Motivul este legat inclusiv de specificul zonei montane, unde, pe timpul iernii, posibilitatile de executie sunt puternic limitate.
Contractul pentru modernizarea sectorului Campulung – Fundata a fost semnat cu Antrepriza de Reparatii si Lucrari ARL Cluj in august 2024 si are o valoare de 426,21 milioane de lei, fara TVA.
Pe cel de-al doilea lot, Fundata – Brasov, lucrarile executate de Viarom Construct au ajuns la 99%, iar circulatia se desfasoara deja fara restrictii.
Mai sunt necesare interventii punctuale si realizarea marcajelor definitive. In anumite zone a fost aplicat momentan un marcaj provizoriu, urmand ca marcajele bicomponente sa fie realizate dupa finalizarea unor interventii care revin administratiilor locale.
Contractul pentru acest sector a fost semnat cu Viarom Construct pe 21 februarie 2024 si are o valoare de 214,5 milioane de lei, fara TVA.
Un proiect inceput in 2011 si deblocat abia dupa mai bine de un deceniu
Modernizarea DN73 are in spate o istorie de aproximativ 15 ani. Primul contract a fost semnat in 2011 cu constructorul spaniol Azvi, pentru 275,86 milioane de lei.
Contractul a fost reziliat in 2020 dupa ce fusese realizata mai putin de jumatate din lucrare. Pe numeroase sectoare lipsea inclusiv stratul final de asfalt, iar soferii au circulat ani la rand pe portiuni cu gropi, fara marcaje sau acostamente finalizate.
Proiectul a fost reluat in 2024, cand CNAIR a impartit lucrarile ramase in doua loturi. ARL Cluj a castigat Campulung – Fundata, iar Viarom Construct sectorul Fundata – Brasov.
Cele doua contracte au o valoare cumulata de peste 640 de milioane de lei, fara TVA, finantarea fiind asigurata in principal din fonduri europene.











