Pas istoric pentru Autostrada A6: S-a emis acordul de mediu pentru traseul București – Alexandria

Agentia pentru Protectia Mediului a emis, pe 25 martie 2026 acordul de mediu pentru proiectul Autostrazii Bucuresti – Alexandria, marcand un pas important pentru demararea acestui proiect de infrastructura rutiera. 

Anuntul a fost facut de fostul secretar de stat Horatiu Cosma, care a subliniat importanta acestei etape pentru continuarea procedurilor.

Urmatorii pasi vizeaza aprobarea indicatorilor tehnico-economici in Guvern si lansarea licitatiei pentru proiectarea si executia lucrarilor. Proiectul prevede realizarea unei autostrazi cu o lungime de aproximativ 77 de kilometri care va traversa judetele Ilfov, Giurgiu si Teleorman.

Traseul va include 10 noduri rutiere menite sa asigure legaturi rapide cu infrastructura existenta, precum si 47 de poduri si pasaje, insumand aproape 11 kilometri. De asemenea, sunt prevazute spatii de servicii dotate inclusiv cu facilitati pentru incarcarea vehiculelor electrice, dar si o parcare securizata destinata camioanelor.

Autostrada va porni din zona viitorului drum radial Magurele, va intersecta actuala autostrada de centura Bucuresti Sud printr-un nod rutier de mare viteza si va continua pana la Alexandria. Durata estimata pentru realizarea investitiei care include atat etapa de proiectare, cat si executia, este de aproximativ 36 de luni.

Proiectul este considerat important pentru reducerea traficului de pe DN6 Bucuresti – Alexandria, unul dintre cele mai aglomerate drumuri din sudul tarii, pe care circula zilnic peste 20.000 de vehicule.

Autoritatile estimeaza ca noua autostrada va contribui la fluidizarea traficului, reducerea numarului de accidente si la imbunatatirea conexiunilor rutiere catre Bulgaria si sudul Europei cu efecte pozitive asupra dezvoltarii economice a regiunii.

Implementarea proiectului depinde in continuare de finalizarea etapelor administrative si de lansarea procedurilor de achizitie, astfel incat lucrarile sa poata incepe efectiv.

 

Sursa foto: Horatiu Cosma/Facebook

 

CineConstruiește.ro este watchdog-ul care monitorizează proiectele de infrastructură din România și companiile care le execută.

Contact Info

Social Media