Unda verde pentru stadionul de 50.000.000 de euro din Bistrita

Compania Nationala de Investitii a decis recent mentinerea asocierii conduse de STRABAG drept castigatoare a licitatiei pentru constructia noului stadion din Bistrita, proiect evaluat la aproximativ 50 de milioane de euro. 

Initial, dupa prima evaluare a ofertelor contractul fusese atribuit companiei ACI Cluj. Ulterior, rezultatul licitatiei a fost contestat la Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor si apoi in instanta ceea ce a dus la reevaluarea ofertelor depuse de constructori.

In etapa finala a procedurii de evaluare au ramas doua companii: asocierea condusa de STRABAG si compania DIMEX 2000 Company. In urma ultimei analize a ofertelor, constructorul austriac a obtinut punctajul cel mai ridicat fiind declarat castigator al procedurii.

Daca nu va fi depusa o noua contestatie in termenul prevazut de lege, constructorul va fi invitat in perioada urmatoare pentru semnarea contractului.

DIMEX mai are la dispozitie cateva zile pentru a decide daca va contesta sau nu rezultatul procedurii. Totusi, potrivit informatiilor aparute in spatiul public, sansele unei schimbari a rezultatului sunt reduse avand in vedere ca oferta financiara depusa de asocierea condusa de STRABAG a fost considerata mai avantajoasa.

Din asocierea coordonata de STRABAG fac parte mai multe companii implicate in proiectare, executie si instalatii, printre care Indemanarea Prodcom, SDC Proiect, Zoork, Brenneka Install, Montrepcom, Schindler Romania, Idea Install, SDC Consulting Engineers, Strabag Sp. si Arhimar Serv.

Valoarea estimata a investitiei stabilita in etapa de licitatie se ridica la aproximativ 218,8 milioane de lei, la care se adauga TVA. Finantarea proiectului ar urma sa fie asigurata de Guvern, iar o parte din fonduri ar putea proveni dintr-un credit contractat de administratia judeteana.

 

STRABAG SRL

STRABAG este unul dintre cei mai mari constructori din Europa, cu activitati extinse in infrastructura, constructii civile si proiecte industriale. Grupul austriac este prezent si pe piata din Romania, unde participa la realizarea unor proiecte majore de infrastructura si cladiri publice.

CineConstruiește.ro este watchdog-ul care monitorizează proiectele de infrastructură din România și companiile care le execută.

Contact Info

Social Media